MSN

28.10.2013 – Activităţi comemorative în cinstea lui Brâncuşi, la Târgu Jiu: Pelerinaj de la Masa tăcerii, la Coloana infinitului

 

Duminică, 27 octombrie, târgujienii au avut parte de o serie de manifestări menite să reînvie atât momentul de acum 75 de ani al inaugurării ansamblului sculptural dedicat eroilor neamului, dar și memoria inițiatorului și creatorului său, marele sculptor gorjean Constantin Brâncuși.

 

Evenimentele de duminică, 27 octombrie, au constituit pentru gorjeni o reiterare a inaugărării ansamblului „Brâncuşi” (Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Coloana Infinitului) din anul 1938. Atunci, după tăierea panglicii de inaugurare, întregul auditoriu prezent a pornit în procesiune între cele trei obiective. Manifestarea de anul acesta a început la Masa tăcerii, unde s-a făcut o prezentare generală a importanței evenimentului precum și a simbolisticii întregului ansamblu. După acesata,  întreaga adunare a pornit către Coloana infinitului într-o procesiune condusă de un sobor de preoți, în frunte cu pr. Cosmin – Dumitrașcu Bălan, protoiereul Protopopiatului Târgu Jiu Nord. La Biserica „Sfinții Apostoli” a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului.

 

Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, proiectat şi construit de Constantin Brâncuşi. Cele trei componente sculpturale – Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana infinitului – sunt dispuse pe aceiaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.  Între Poarta sărutului şi Coloana infinitului este așezată Biserica „Sfinții Apostoli”, pe care Brâncuși a integrat-o  în opera sa,  aducând o serie de modificări aspectului acesteia sau împodobindu-o cu creații sculpturale. Se vehiculează ipoteza că vechile uși de la intrare, care au ars într-un incendiu în urmă cu mai mulți ani, ar fi fost împodobite cu un motiv floral unic creat de Brâncuși. Din acestea se mai păstrează azi doar mânerele originale din bronz, alcătuite în forma păsării măiestre. Târnosirea bisericii a avut loc la 7 noiembrie 1937, iar inaugurarea și sfințirea întregului ansamblu în ziua de 27 octombrie 1938, în absența creatorului său, oficiile liturgice fiind săvârșite de preoții orașului în frunte cu protoiereul Grigore Prejbeanu (1922 – 1939, 1941) și cu diaconul catedralei C.V. Dănău.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu va deveni obiectiv UNESCO începând cu anul 2014, în urma demersurilor comune ale Institutului Național al Patrimoniului, Ministerului Culturii și autorităților locale din județul Gorj și va fi  al 32-lea obiectiv românesc din patrimoniul mondial UNESCO.

                                                                                           Ionut-Viorel Bordeiași