MSN

28.12.2013 – Biserica Sfântul Ştefan din Cetatea Băniei, în haine de praznic

Biserica din cartierul craiovean Lunca Jiului a îmbrăcat vineri, 27 decembrie, haine de sărbătoare pentru a-şi cinsti aşa cum se cuvine ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Arhidiacon şi Protomartir Ştefan. Bucuria credincioşilor, veniţi în număr mare la eveniment, a fost sporită de prezenţa Întâistătătorului Bisericii din Oltenia, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, care, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Un moment emoţionant şi unic în viaţă l-a trăit cu acest prilej tânărul Cristian Ceauşu care a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

 

„O încununare a celor trei zile de praznic”

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a rostit cuvânt de învăţătură despre viaţa şi faptele Sfântului Arhidiacon Ştefan, primul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii creştine, aleşi prin sfatul celor doisprezece Apostoli şi cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos. „Sfântul Ştefan a primit învăţătura de credinţă de la Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfinţii Apostoli, agonisind cu adevărat lumina dumnezeiască a înţelepciunii, făcându-şi trupul şi viaţa lăcaş al Sfîntului Duh. Prin el se împlineşte ceea ce Mântuitorul ne-a spus: «nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa ce trebuie să spuneţi» (Luca 12, 12).  Aşa se face că Sfântul Ştefan îi combătea pe înţelepţii iudei ai vremii în aşa fel încât aceştia nu puteau să aibă vreun cuvânt împotriva lui, căci într-adevăr Duhul Sfânt grăia printr-însul. Pentru a-i aduce cinstire, Biserica i-a alcătuit cunună de cântări şi cuvinte duhovniceşti, pentru că însuşi numele său se traduce «cel încununat», adică cel care a primit cununa de la Domnul. Îl încununăm şi noi prin cântările noastre în zi de slăvit praznic, pentru că vrednic a fost să ajungă în ceata fericiţilor din Împărăţia Cerurilor şi, totodată, să rămână model pentru toţi oamenii care doresc să meargă pe calea mântuirii, pe calea ce duce la viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, praznicul Sfântului Arhidiacon Ştefan reprezintă o încununare a celor trei zile de sărbătoare dedicate măritului praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristo” a spus IPS Irineu. În partea de încheiere a cuvântului de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa l-a felicitat pe părintele paroh, prof. univ. dr. Ştefan Resceanu, care sărbătoreşte, la 27 decembrie, atât ziua numelui cât şi ziua de naştere, şi pe toţi cei care poartă numele Sfântului Ştefan.

            Biserica aflată sub purtarea de grijă a Sfântului Arhidiacon Ştefan, situată în cartierul Lunca Jiului din Craiova, a fost ridicată în perioada anilor 1996 – 2006, cu sprijinul credincioşilor din parohie şi prin strădania preotului paroh Ştefan Reşceanu. Piatra de temelie a sfântului locaş a fost aşezată de vrednicul de pomenire Nestor Vornicescu, mitropolitul de atunci al Olteniei.

Diac. Gheorghe Cioiu