MSN

25.02.2014 – Sfaturi de suflet din rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe: Pravila creştinului, ȋn Postul Mare

 

Perioada Postului Mare este vremea socotită în tradiţia ortodoxă vremea prielnică pocăinţei, fiind favorizată de rânduieli liturgice specifice şi asociată cu cea mai riguroasă prescripţie de postire. Supranumit pentru durata şi asprimea lui, Postul cel Mare sau al Păresimilor, cele şapte săptămâni de asceză oferă cadrul propice unei profunde trăiri duhovniceşti unică, unice ȋn cursul anului bisericesc.

 

Pe lângă slujbele rânduite a se oficia numai ȋn această perioadă şi la care este ȋndatorat să participe cu regularitate, cum ar fi: Pavecerniţa Mare, Liturghia Darurilor mai ȋnainte Sfinţite, Liturghia Sf. Vasile cel Mare, Deniile etc., creştinul practicant, dornic de o creştere lăuntrică izbăvitoare este ȋndrumat să-şi ȋmplinească şi o pravilă a lui, de rugăciune particulară. Aceasta ţine mai ales de o cutumă bisericească, fără a se ȋncadra ȋn scheme prestabilite şi statuate normativ. Ceea ce trebuie să aibă ȋn vedere un creştin practicant este grija de a nu scăpa ocazia unuia dintre cele mai propice răstimpuri pentru pocăinţă, Postul Mare, care-l poate face apt pentru primirea praznicului Învierii Domnului, la capătul unui exerciţiu de voinţă de aproape 50 zile.

În cele ce urmează, vom face câteva recomandări practice pentru pravila de rugăciune a creştinului ȋn Postul Mare, cu precizarea că ele nu trebuiesc aplicate global, ci fiecare după puterea şi disponibilitatea sa lăuntrică, sub ȋndrumarea duhovnicului.

 Rânduieli pentru mângâierea sufletului la vreme de post

Aşadar, se recomandă creştinului să ţină, după putere, rânduiala şi rigurozitatea postirii, iar dacă starea sănătăţii ȋl ȋmpiedică, singurul ȋn măsură să dezlege asprimea postului e dohovnicul. Îi mai este recomandat să se spovedească măcar odată ȋn cursul postului, citindu-şi canonul de rugăciune, ȋnainte şi după spovedanie şi să ȋmplinească epitima sau canonul rânduit. Să se ȋmpărtăşească, dacă primeşte dezlegare, citindu-şi ȋndătinatul canon, ȋnainte şi după ȋmpărtăşire. Nici sfintele slujbe nu trebuie uitate, fiindu-i necesar omului credincios rugăciunea şi participarea cât mai deasă la cele rânduite de Biserică. Să ȋnmulţească metaniile, ca gest trupesc al umilinţei şi al stârpirii patimilor, precum şi faptele de milostenie. Să nu uite nici de citirea rugăciunilor şi cărţilor de zidire sufletească ( Sf. Scriptură, Vieţile Sfinţilor, Psaltirea, Acatiste, Paraclise etc.). Să aibă ȋn permanenţă sub control gândurile, vorbele şi faptele sale, cenzurând pe cele vinovate, ȋn scopul unei bune aşezări lăuntrice.

Pe lângă obişnuitele rugăcuni de seară şi de dimineaţă, practica scrisă şi nescrisă a Bisericii recomandă ȋn această perioadă şi câteva rânduieli de rugăciune de pocăinţă, de mai multe ori pe zi: „Rugăciunea lui Manase” – pe care o găsim ȋn Ceaslov, „Cântările lui Moise” – găsite la sfârşitul Psaltirii, „Canonul de pocăinţă al Domnului nostru Iisus Hristos” - din Ceaslov, „Canonul Sf. Andrei Criteanul” - din Triod, „Psaltirea” şi diferite rugăciuni de pocăinţă din cărţile de rugăciune. Atenţie ȋnsă: toate aceste recomandări rămân aleatorii. Fiecare ȋşi asumă, după puterea şi imboldul lăuntric, rânduiala pe care şi-o doreşte.

La toate acestea, ne întrebăm aşadar, care creştin adevărat nu va dori un spor duhovnicesc ȋn drumul spre Primăvarea Învierii? Curaj, oameni buni! Pravila poate fi ȋmplinită, iar rodul ȋmplinirii ei devine binecuvântare pentru noi.

Pr. Ioan Ioanicescu