MSN

30.07.2014 – Ziua Imnului Naţional, la Craiova

 

Piaţa „Tricolorului” din Craiova a găzduit marţi, 29 iulie, un ceremonial dedicat Zilei Imnului Naţional al României. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi ordine publică şi ai altor instituţii din arealul socio-cultural şi economic craiovean. Manifestările au debutat cu primirea oficialităţilor, salutarea Drapelului de luptă purtat de Garda de Onoare şi intonarea Imnului Naţional. A urmat o slujbă de Te-Deum, oficiată de preoţii militari ai Garnizoanei Craiova, împreună pr. consilier cultural Grigore Vulcănescu, delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu pentru a participa la eveniment. Slujba religioasă a fost urmată de obişnuitele alocuţiuni ce se rostesc în asemenea momente festive. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi a subunităţilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne şi un scurt concert susţinut de Muzica militară a Garnizoanei Craiova.

 

Diac. Gheorghe Cioiu