MSN

29.10.2014 – Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” la 76 de ani de la inaugurare: Eveniment cultural pe Axa Brâncuşi, la Târgu Jiu


Consiliul Local şi Primăria municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” au organizat luni, 27 octombrie, un program festiv, cu ocazia sărbătoririi celor 76 de ani de la inaugurarea operelor de referință care alcătuiesc Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”. Evenimentul a fost însoţit de o slujbă de mulţumire, săvârşită de preoţii de la Biserica „Sfinţii Apostoli” din Târgu Jiu.

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” a fost predat oraşului de către Liga Femeilor Gorjene, în anul 1938. Festivităţile de anul acesta, prin care s-a marcat 76 de ani de la inaugurarea întregului ansamblu, au început luni, la orele 11:00, când târgujienii au participat la procesiunea care a pornit de la „Masa Tăcerii” şi a continuat pe „Aleea Scaunelor”, pe sub „Poarta Sărutului”, spre „Coloana Infinită”. S-a făcut apoi oprire la Biserica „Sfinţii Apostoli”, unde au fost înălţate rugăciuni pentru eroii căzuţi în luptele de la Podul Jiului, din ziua de 14 octombrie 1916, dar şi pentru cei care au înălţat aceste măreţe monumente. După acest popas duhovnicesc pelerinajul a continuat pe drumul spre „Coloana Infinită”.

În discursul festiv, prof. univ. dr. Ion Mocioi, cunoscut brâncușiolog, a ținut să atragă atenția asupra faptului că „orice manifestare legată de opera «părintelui sculpturii moderne» constituie un prilej de a demonstra că suntem demni urmași ai celui care a nemurit acest pământ al Gorjului, genialul sculptor Constantin Brâncuși”.

Pentru realizarea evenimentului de luni, 27 octombrie, au ostenit: Şcoala Populară de Artă, Protoieria Târgu-Jiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, Inspectoratul Școlar județean, prin Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, şcolile şi colegiile din municipiu. După cum a precizat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, „acesta este cel de-al doilea an când marcăm acest eveniment și sperăm ca el să devină o tradiție în viața municiului și a județului nostru”.


Biserica de pe „Calea Eroilor”

O importantă componentă a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” este Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” sau „Biserica Eroilor”. A fost târnosită la data de 7 noiembrie 1937, din dorinţa târgujienilor de a cinsti pe cei care s-au jertfit pentru patrie şi credinţă. Această năzuinţă era însă mai veche, din 1922. După mai multe încercări nereuşite de a pune în practică îndrăzneţul plan, Dumnezeu a rânduit ca mai multe credincioase cu inimă mare, membre în Liga Naţională a Femeilor Gorjene, să adune fondurile necesare pentru demararea construcţiei. Un rol foarte important în acest sens l-a avut Aretina Tătărăscu, soţia cunoscutului om politic Gheorghe Tătărăscu. Lucrările au fost finalizate în anul 1936, forma sfântului locaş fiind una inedită, după modelul Mausoleului de la Mărăşeşti.



Poziţionarea sfântului locaş pe Axa Brâncuşi are un rol extrem de important, chiar dacă de multe ori a fost contestată. Marele scuptor a participat personal la sfinţirea bisericii, legându-se sufleteşte de acest loc pe care, din proprie iniţiativă, l-a ales pentru a centra spaţial cele trei lucrări ale sale. Această prezenţă „sacramentală” în plasticitatea creaţiei brâncuşiene a fost comentată în timp de numeroşi specialişti. Iată ce spune în acest sens, cunoscutul brâncuşiolog Ion Pogorilovschi: „Biserica «Sfinţii Apostoli» ne apare în mediul în care s-a extins deliberat Capodopera, elementul cel mai potrivit să amâne o vreme (ca să o individualizeze astfel) vederea Coloanei fără Sfârşit, lăcaşul creştin pregătind, totodată, în felul său, receptarea stâlpului brâncuşian, întrucât el reprezintă în economia Tripticului, componenta cu netă trimitere emoţională la sacralitate şi transcendenţă, note calitative, aparţinând în special bisericii” („Sindromul drobului de sare”, articol publicat în revista „Brâncuşi”, nr. 2/1995).


Diac. Ioniţă Apostolache

Prof. Vasile Gogonea