MSN

28.11.2014 – Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală“, la ediţia 41

 

Cetatea Băniei va găzdui în perioada 21 noiembrie – 17 decembrie 2014 cea de a 41-a ediţie a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală“. Între evenimentele muzicale programate pentru această perioadă îşi vor face locul: concerte simfonice şi vocal-simfonice, muzică de operă, muzică veche, muzică de cameră, recitaluri instrumentale, concerte de muzică rock, folk şi jazz. Muzica sacră va fi reprezentată, ca şi anul trecut, de corala mixtă a Catedralei „Madona Dudu“ din Craiova, dirijată de diaconul Alexandru Racu. Concertul de muzică religioasă va avea loc în ziua de duminică, 30 noiembrie, în Biserica „Maica Precista“-Dudu, după Sfânta Liturghie.

Întreaga pleiadă de evenimente muzicale sunt organizate sub egida Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova, fiind incluse în programul de promovare a oraşului pentru titlul de „Capitală Culturală Europeană“. „Cu prilejul ediţiei 2014 a festivalului, Filarmonica «Oltenia» este onorată să susţină şi să găzduiască, la rândul său, recitaluri, concerte şi spectacole, în colaborare cu reputate instituţii de cultură şi de învăţământ din municipiul Craiova, cooptate ca partenere: Muzeul de Artă (prin găzduirea a două recitaluri camerale), Opera Română Craiova (prin desfăşurarea unei reprezentaţii a spectacolului de operă «Don Giovanni» de W. A. Mozart, sub auspiciile Festivalului Internaţional «Craiova Muzicală»), Teatrul Naţional «Marin Sorescu» (prin desfăşurarea a două concerte vocal-simfonice Tudor Gheorghe – «Anotimpurile mele»), Cercul Militar (prin susţinerea unui concert de către muzica militară a Garnizoanei Craiova, sub conducerea lt.-col. Florin Enache), Ansamblul Folcloric «Maria Tănase» (prin susţinerea unui concert în sala Filarmonicii «Oltenia») şi Liceul de Arte «Marin Sorescu» (prin susţinerea unui concert în sala Filarmonicii «Oltenia»). Menţionăm ca partener consecvent «Café-Teatru Play», a cărui ispititoare şi «neconvenţională subterană» de inspiraţie boemă reprezintă «baza de descătuşare artistică» pentru şapte spectacole şi concerte garantat nonconformiste de pop, rock, folk şi jazz. Acest amplu demers artistic se bucură, ediţia acesta, de sprijinul financiar al sponsorului şi partenerului nostru de eveniment, CEZ Vânzare, companie care investeşte în cultură şi artă“, a declarat, din partea Filarmonicii „Oltenia“, Ramona Bădescu, purtător de cuvânt. 

(Diac. Ioniţă Apostolache)