MSN

23.12.2015 – PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS


† DR. IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI

MITROPOLITUL OLTENIEI,


PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI

DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI


„Hristos Se naşte, slăviţi-L,

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Dreptmăritori creştini,

Crăciunul este, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, „arătarea bunătăţii şi iubirii de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu” (Tit 3, 4). Dumnezeu iese din taina Sa, vine în lume şi Îşi arată cu putere prezenţa Sa printre oameni. El este Împăratul Care a păşit în ţinutul nostru sărăcăcios, „în latura şi umbra morţii”, cum ne spune profetul, dovedindu-ne că n-a părăsit niciodată lumea, nu S-a retras din ea şi nu ne-a lăsat singuri. Chiar dacă nu-L putem vedea, din cauza păcatelor noastre, sau atinge, El este aici şi vine în multe feluri către noi şi întru noi. Dacă Paştile reprezintă centrul anului bisericesc, Naşterea Domnului este cea mai umană sărbătoare a credinţei noastre ortodoxe, pentru că ne face să simţim cel mai profund umanitatea Fiului lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum în peştera din Betleem, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie cu noi, un Dumnezeu Căruia să-I spunem Tu, pentru că Îl întâlnim ca Prunc în ieslea cea sfântă. Tocmai pentru aceasta Crăciunul este o sărbătoare a familiei, a iubirii dintre oameni şi a armoniei în viaţa de zi cu zi. Este o sărbătoare care cheamă la meditaţie şi reculegere, la reflecţie şi gând curat faţă de toată creaţia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, mai înainte de a descrie Naşterea Domnului, a prezentat Cartea neamului Mântuitorului Hristos (Matei 1, 1-17), unde Îl arată pe Domnul ca om, cuprins într-o istorie omenească, cu urcuşurile şi coborâşurile ei. Legătura cu Avraam ne aduce aminte de făgăduinţa şi promisiunea lui Dumnezeu împlinite cu neamul omenesc. Din această Genealogie aflăm că  Mesia este adevăratul Rege spre Care se îndreaptă toată istoria lumii. De asemenea, această descriere prezintă între alte personalităţi şi patru femei, a cincea fiind însăşi Preasfânta Fecioară Maria. În afară de Maica Domnului, aceste femei nu erau evreice şi totuşi au intrat în lista personalităţilor Israelului celui nou, fiind considerate adevăratele străbune ale Fiului lui Dumnezeu înomenit. Sfântul Evanghelist a considerat în felul acesta că femeile amintite, în ciuda tuturor contrastelor, au o legătură interioară cu Maica Domnului, Fecioara Maria, către care se îndreaptă toată genealogia. Apoi, dacă celelalte persoane sunt legate, din această genealogie, prin cuvântul a zămislit, la sfârşit nu mai este vorba de zămislire, ci se spune că: „Iacob l-a zămislit pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus Hristos”. Această precizare vrea să stabilească faptul că Iosif nu L-a zămislit pe Mântuitorul, ci el era doar logodnicul Preacuratei Fecioare. Deci, Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei Maria, carne din carnea ei şi rod al pântecelui ei. Ea L-a purtat nouă luni în pântecele ei şi L-a alăptat din sânii ei, iar laptele ei a devenit carnea şi sângele lui Dumnezeu. Astfel, Preacurata a simţit şi a trăit permanent cu convingerea că Fiul ei este Mântuitorul Hristos şi că El este Dumnezeul ei. Ea L-a privit şi L-a sărutat cu dragostea de mamă şi s-a gândit permanent în rugăciunea ei că „Acest Dumnezeu este Fiul meu”, că acest trup dumnezeiesc este trup din carnea mea, că El e făcut din mine, are ochii mei şi forma gurii Lui e forma gurii mele. Cu adevărat, El îmi seamănă, deşi e Dumnezeul meu.

Desigur, nicio mamă din lume n-a avut pe Dumnezeu în acest fel, un Dumnezeu prunc, Care poate fi luat în braţe şi acoperit cu sărutări, un Dumnezeu cald Care zâmbeşte şi respiră ca noi, un Dumnezeu Care poate fi atins şi Care trăieşte ca noi, în afară de păcat. Sfântul Chiril al Alexandriei, vorbind despre realitatea Naşterii Domnului, spunea că Fiul lui Dumnezeu, având în firea Sa puterea peste toate (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. D. Stăniloae, PSB 41, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 146), a luat de la Preacurata Fecioară Maria trup şi, odată cu el, a primit şi pătimirile noastre, rămânând totuşi nepătimitor. Dacă nu S-ar fi făcut om şi dacă n-ar fi luat chip de rob, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ar fi drept să ne tulburăm când s-ar spune despre El ceva potrivit robului, căci s-ar aştepta ca toate să le facă după raţiunea cuvenită lui Dumnezeu. Dar dacă, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan: „Cuvântul trup S-a făcut”, Îl vedem purtând trup asemenea nouă şi primim cu siguranţă cuvântul propovăduit ca potrivit omului. Se înţelege de aici că noi nu L-am fi putut cunoaşte altfel în mod clar, ca Dumnezeu şi om, dacă nu S-ar fi născut din Născătoarea de Dumnezeu în ieslea din Betleem. Aşadar, subliniază Sfântul Chiril: „Cum am şti că Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om dacă n-ar fi spus şi cuvinte omeneşti, cu grai omenesc? Cum am şti că S-a făcut om dacă Cel nepătimitor n-ar fi pătimit ca un om şi dacă Cel înalt n-ar fi grăit în chipul smerit al omului?” Deci, Fiul Celui Preaînalt Şi-a făcut proprii cele omeneşti, fiind asemenea nouă în afară de păcat.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Toată  istoria despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lume a intrat din timpurile apostolice în Tradiţia Bisericii şi s-a păstrat până astăzi intactă. Potrivit acestor datini sfinte, noi aşteptăm Crăciunul cu multă bucurie, de la mic şi până la mare. Auzim colindele, le primim cu bucurie, postim şi ne rugăm, pregătindu-ne să întâmpinăm pe Domnul sfânt cu inimile curate şi cu sufletele luminate. Fiindcă am amintit de Tradiţia acestei sfinte sărbători a Naşterii Domnului, v-aş propune să facem o analiză asupra vieţii noastre personale şi asupra viitorului nostru.

Cum ştim, orice lucru se începe cu un plan sau cu un proiect, în care trebuie să iei în seamă ce doreşti să construieşti. Uneori acest plan se realizează la nivelul imaginaţiei şi apoi urmează conceptul. Negreşit, la alcătuirea viitorului nostru presupunem în primul rând realizarea acestei imagini şi a acestui proiect. Din nefericire, după cum constatăm, una din problemele vieţii noastre este lipsa unei astfel de imagini a viitorului. Oamenii îşi exprimă cu uşurinţă nemulţumirea faţă de ziua de azi, dar le este greu să gândească unde ar dori să ajungă, pornind de la starea actuală de lucruri.

Desigur, mulţi au obiective şi probleme concrete legate de nivelul de trai, în genere să dezvolte un trai mai bun. Însă astăzi problema cea mai arzătoare nu este despre bunăstarea noastră exterioară, ci despre felul cum trebuie să ne construim sufletele şi viitorul nostru. O cugetare înţeleaptă ne spune că a înţelege încotro trebuie să mergem, trebuie să aibă în vedere cunoaşterea de unde am venit. Doar aşa calea noastră şi a neamului nostru ar dobândi o şansă de a fi un dreptar, nu o linie curbă întortocheată. Cu siguranţă, un viitor al nostru nu poate fi creat decât numai pe un fundament evanghelic stabil în care istoria nu poate fi doar ştiinţa despre trecut. În acest context, Ortodoxia este ceva mult mai important, deoarece fără cunoaşterea originilor noastre creştine, fără conştientizarea faptului care este fundamentul istoric al existenţei noastre, nu este posibil a continua procesul de reînnoire a vieţii noastre spirituale.

Toate acestea formează, fără îndoială, temelia tradiţiei noastre ortodoxe şi culturale româneşti. Este adevărat că la auzul cuvântului „tradiţie” unii oameni îşi exprimă nedumerirea şi chiar scepticismul, considerând că  „tradiţie”, „tradiţionalist”, „tradiţional” au legătură cu ceva demult trecut, inutil, care încurcă. De fapt, trebuie să subliniem faptul că tradiţia nu este amintirea despre trecut, nu ne aducem aminte de Crăciun pentru că auzim colindele şi că avem parte de bucate pregătite de această sărbătoare. Fireşte, Tradiţia este altceva, este modalitatea transmiterii valorilor strămoşeşti din generaţie în generaţie. De pildă, chiar în şcoală elevul şi studentul folosesc manualul, scris nu de o persoană de vârsta lor, ci de cineva care poate nu mai este în viaţă. Astfel, şcolarul creşte şi învaţă din cunoştinţele şi experienţele cuiva care uneori nu mai este în viaţă. Întrebarea este firească: cum ne-au fost transmise aceste cunoştinţe, experienţe, gânduri şi idei dacă nu prin tradiţie? Prin urmare, Tradiţia noastră ortodoxă este modalitatea păstrării şi transmiterii valorilor din generaţie în generaţie, fără ca aceasta să însemne că tradiţia este chemată să păstreze tot ce aparţine trecutului. Se înţelege de la sine că numai valoarea adevărată se transmite prin tradiţie, drept pentru care noi o numim Sfântă Tradiţie. Din nefericire, încercarea unora de a distruge totul până la temelii, inclusiv tradiţia, iar apoi pe aceste dărâmături de a construi o lume nouă, nu duce la nimic bun, ci ne aduce multă pagubă sufletească nouă şi patriei noastre până la limita catastrofei duhovniceşti şi naţionale. De aceea este atât de important ca astăzi noi să ne îndreptăm privirea către Sfânta Ortodoxie şi Ţara noastră ortodoxă. Prin urmare, dacă fundamentul civilizaţiei noastre se întemeiază pe Sfânta Evanghelie a Mântuitorului Hristos, rezultă că sinteza creativă a acestei realităţi are la bază Sfânta Tradiţie creştină a Sfinţilor Părinţi, care îmbinau cunoştinţele filozofice cu viziunea teologică, bazată pe revelaţia divină. În această gândire, noi, ortodocşii, ne-am păstrat originalitatea care uneşte astăzi armonios moştenirea învăţăturii Domnului şi cultura europeană. De bună seamă, oricine ştie că imitarea sau copierea cedează întotdeauna originalului, deoarece lipseşte principiul original şi caracterul autentic.

De aceea, a construi o civilizaţie pe baza imitării semnifică a determina dezvoltarea în aşa fel ca ea să rămână întotdeauna în urmă faţă de cei care au generat şi generează originalul. Deci, este important a înţelege că o cale cu adevărat europeană presupune nu imitarea modelului străin, ci conştientizarea propriilor rădăcini europene şi revenirea la ele, ţinând cont de condiţiile concrete culturale şi istorice.

Astăzi, Tradiţia noastră strămoşească este de multe ori încălcată, iar necredinţa încearcă deseori să îndepărteze pe om de la principiul moral, promovând permisivitatea nelimitată în deşertăciune şi păcat. Negarea dreptului la viaţă pentru pruncul în pântecele mamei, uciderea bătrânilor şi bolnavilor care, după opinia unora, „sunt datori să moară”, ca să nu folosească rezervele societăţii, încercările de a submina instituţia fundamentală a firii omeneşti – căsătoria – sunt câteva din provocările care arată o mutare profundă în conceperea lumii şi a omului, o mutare pe care Biserica o consideră distrugătoare şi periculoasă. Ceea ce ar trebui să se considere de la sine înţeles, cum e, de pildă, studierea religiei în şcoli şi multe altele, în special cu referire la manifestarea culturii religioase, intră cu greu în viaţa noastră şi de multe ori cu scrâşnetul dinţilor celor care îşi imaginează „statul laic” care exclude prezenţa religiei în procesele sociale. În faţa acestor provocări suntem chemaţi să ne conducem, în îndeplinirea datoriilor noastre bisericeşti şi civile, de conştiinţa creştină ortodoxă. Aceasta se referă atât la credincioşii de rând, cât şi la cei care ocupă funcţii responsabile în Ţara noastră. Este de reţinut că Biserica modelează sufletele oamenilor chemaţi la slujirea frăţească unii altora şi binelui comun. Ea susţine caracterul nepieritor al legii morale, doar pe baza ei putând fi făurită o viaţă personală evlavioasă şi o societate dreaptă. Ea mărturiseşte despre Împărăţia Duhului, fiind veşnică şi tinzând spre infinit.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Acum, la această sărbătoare a Crăciunului, Dumnezeu ne cheamă la El, ne scoate dincolo de grijile noastre. Dacă luăm o zi obişnuită constatăm că avem puţin timp pentru Dumnezeu şi puţin timp pentru noi înşine. Suntem foarte prinşi cu treburile noastre de dimineaţa şi până seara şi ne ocolim chiar pe noi înşine, pentru că nu facem nimic pentru sufletul nostru.

Profesia ne acaparează, societatea ne are, distracţia ne are, dar noi nu ne avem pe noi înşine. Treptat ne dăm seama că ne depărtăm de Dumnezeu şi interiorul nostru devine din ce în ce mai sărac şi mai gol de sentimente umane. Lucrurile ne mână de la spate şi noi suntem doar nişte funcţii în marele lor mecanism. Ce trebuie să facem, deci? Trebuie să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos şi să fim tăcuţi. Trebuie să ne concentrăm puţin asupra noastră şi să ne deschidem singurătatea, pentru a-I arăta lui Dumnezeu durerea noastră şi să ne acceptăm pe noi înşine. Dacă îngădui ca El să mă vindece de alergarea mea deşartă, voi fi mai bogat decât dacă aş fi câştigat lumea întreagă. Vizita Domnului în sufletele noastre este foarte importantă, este clipa prezenţei Lui în viaţa noastră. Evident că Domnul pe Care-L cinstim de Crăciun nu este un prunc oarecare, ci Însuşi Mântuitorul Hristos. Noi ştim că în pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a venit chiar Fiul lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. El este Cuvântul Tatălui prin Care toate s-au făcut „şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). De aceea propovăduim şi credem că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Iată de ce nu a putut să-L ucidă Irod, pentru că a fost permanent păzit de Dumnezeu.

Aşadar, să păstrăm legătura cu Sfânta noastră Biserică şi să trăim în Lumina Tatălui Ceresc Care a venit să ne aducă în lume pacea şi bucuria veşnică. Să ne împărtăşim cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să purtăm în sufletele noastre Lumina dumnezeirii. De asemenea, de sărbătoarea Naşterii Sale, să fim stăruitori în lucrarea pe care Mântuitorul Hristos ne-a încredinţat-o prin Taina Sfântului Botez. Astfel, pecetluiţi cu numele Său, să trăim încă de aici bucuria slavei lui Dumnezeu printr-o împărtăşire permanentă de ea, fără să ne săturăm vreodată. Cel care nu se împărtăşeşte din Dumnezeu este mort înainte de moarte, trăieşte într-o nefericire care n-are margini şi într-o deznădejde de nedescris.

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor

în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul,

† DR. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei & Mitropolitul Olteniei