MSN

28.11.2016 – Istorie, tradiţie şi specificitate la Biserica „Sf. Gheorghe-Nou” din Craiova Eustațiu Stoenescu – maestrul, ctitorul și pictorul

Puțini oameni știu despre maestrul Eustațiu Stoenescu că a fost cel care a pictat interiorul Bisericii „Sf. Gheorghe-Nou” din Craiova. Lucrarea sa a început după restaurarea şi consolidarea sfântului locaş, între anii 1913-1924, după planurile arhitectului Petre Antonescu și Henriette Delavrancea Djibory.

Zugravul interiorului Bisericii Sf. Gheorghe-Nou din Craiova, artistul plastic Eustațiu Stoenescu, nefiind un pictor de biserici, și-a rezervat un timp îndelungat de lucru pentru a se forma și a-și crea opera. Se poate spune că era un pas îndrăzneț pentru un portretist, un modernist, un maestru al picturii de șevalet, profesor și rector la Școala de Arte Frumoase din București, care a încercat o prezentare nouă, originală, pe linia stilului bizantin, în pictura bisericească.


Expriesia mistică a picturii bizatine

Inspirându-se din erminii, dar numai în ceea ce privește temele și distribuția zugrăvelilor, maestrul a conceput scene și icoane după viziunea sa personală. Astfel, „Nașterea Domnului”, „Răstignirea”, „Coborârea de pe cruce” și „Înfricoșata Judecată”, sunt compoziții de valoare în care gruparea și mișcarea personajelor, armonia generală a culorilor pe fondul mohorât cu efecte rembrandtiene de lumină reflectată peste profilul umbrit, ne pun în fața unor tablouri unice. Peste tot, galeria sfinților descarnați, umbre înveșmântate în sacouri arhierești sau în armură, mucenițe cu gesturi pioase, zborul îngerilor în cete peste tot, cu scena Pantocrator din înaltul turlei, dau o notă mistică specifică acestui locaș sfânt.


O motivaţie de ordin sentimental

Dar care au fost motivele care l-au determinat pe maestrul Eustațiu Stoenescu (el însuși descendent al familiei ctitoricești), să ia asupra sa «o trudă de peste 10 ani» și anume decorarea Bisericii „Sf. Gheorghe Nou”, ridicată pentru prima dată de strămoșul său Milcu Stoenescu, în anul 1722. Motivele care l-au determinat pe artistul plastic Eustațiu Stoenescu să înfunte imensitatea problemei de la „Sf. Gheorghe-Nou” sunt de ordin moral, fiind unul din moștenitorii familiei Stoenescu, dar și de ordin sentimental și merită să fie povestite. Vizitând o biserică de sat, pe pereții căreia sfinții se înșirau rău pictați, în procesiuni barbare, artistul observă că, deși era duminică și ceasul de slujbă, sfântul locaș era gol, pe când în fața lui erau îngrămădiți sătenii, tineri și bătrâni. Întrebând pe unul  mai bătrân dintre ei, de ce nu intră în biserică, acesta i-a răspuns: Bine boierule, dumneata ai intrat? Te-ai uitat cum e zugrăvită? Sfinți sunt ăia de pe pereți sau draci? Cum vrei să ne închinăm lor?”. A intrat și s-a înfiorat când a văzut cum era «batjocorită» biata bisericuță, atât de veche și de frumos boltită. Această remarcă a bătrânului, a unui om simplu,  dar cu bun simț, a avut  asupra pictorului Eustaţiu Stoenescu o înrâurire de nebănuit. Ea l-a determinat, imediat, să ia asupra sa pictarea bisericii zidite de strămoșii lui. Această realizare îi apărea acum ca o datorie ctitoricească și ca o obligație de conștiință. De teamă că sfinții și scenele religioase să nu creeze asupra privitorului, eventual, efectul pe care cel din biserica din sat îl făcuse asupra țăranului cu care se întreținuse, E. Stoenescu ia hotărârea să zugrăvească el biserica lor și nu altul.

Pictată în treisprezece veri

Din acel moment, Eustațiu Stoenescu și-a petrecut verile la Craiova, până când a terminat vasta lucrare ce o întreprinsese. Ajutat de câțiva elevi: Ilie Marineanu, Alexandru Ciucurencu, Ana-Azvadurova-Ciucurencu, pentru detalii mai mărunte, și de Ion Țuculescu, care i-a pozat pentru scena „Sf. Gheorghe omorând balaurul”, maestrul realizează astfel unul dintre cele mai valoroase ansambluri de artă religioasă din pictura modernă.

La Biserica Sf.Gheorghe-Nou artistul mărturisește că a lucrat «treisprezece veri de-a rândul» și a împodobit-o cum a știut mai bine, aducând acolo cât meșteșug și câtă știință agonisise el într-o viață întreagă de artist, petrecută în Occident. Această mărturisire pictorul Eustațiu Stoenescu a făcut-o la Radio, în seara zilei de 12 iulie 1943. Sfințirea locașului s-a făcut abia la data de 28 mai 1944. Unele surse bibliografice plasează începutul executării picturii interioare în anul 1923. Altele după anul 1926. Cert este că până în anul 1944 (când a fost sființită biserica), artistul a revenit asupra scenelor pictate făcând retușuri și chiar modificări esențiale.

„O simfonie în negru”

La Biserica Sf. Gheorghe-Nou din Craiova, Eustațiu Stoenescu a executat o pictură originală, unică ca și factură,  care se înscrie în tradiția picturii bisericești cu afinități evidente dedate stilul neobizantin, cu abundente stilizări florale. Pictura este executată în tehnica tempera, căreia i s-a aplicat un strat gros de verni de ceară, în scopul protecției, pe un suport de var și nisip finisat cu un glet subțire de ipsos. Cel ce pășește pragul sfântului locaș de la „Sf. Gheorghe-Nou” se găsește înaintea unui fapt nou. O întreită unitate se desface din întregimea trudei de treisprezece ani a pictorului la Biserica „Sf. Gheorghe-Nou”. În primul rând o tonalitate dominantă, desfășurată pe un registru cromatic unic în pictura Bisericească Ortodoxă. În al doilea rând, o unitate ritmică, de mișcare. Tonalitatea este un frumos negru. Un negru cu adâncuri care fac să creeze valori de volum dintr-o neașteptată simplicitate. În sfârșit, în al treilea rând, acea lumină «neagră» pe care mulți au încercat să o descifreze. Se înțelege prin dominanta negrului, nu profunzimea acestei culori ci mai degrabă ceea ce în muzică se înțelege prin expresiunea dominantă. Aceasta este cu atât mai straniu, cu cât în unele unități din ansamblul pictural de la „Sf. Gheorghe-Nou”, negrul este absolut sau aproape absent. În scena „Giulgiul” din tamburul bolții, în „Ecce Homo”, în „Sf. Ioan Botezătorul” el este cu zgârcenie împrăștiat. Cu atât mai mult că, în unele unități domnește o monocromie absolută ca înSf. Ioan Botezătorul” ori relativă, ca în „Ecce Homo” sau în aceea a Trupului Domnului de pe „Sfântul Giulgiu”.

Dr. Nicolae Vîlvoi,

în Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia, luni, 28 noiembrie 2016