MSN

31.01.2017 – Tradiţii de Sfântul Trifon în Oltenia

În zona de sud a Olteniei, cu precădere în judeţul Dolj, Sfântul Mucenic Trifon, cunoscut ca ocrotitor al ogoarelor, este sărbătorit conform unor vechi tradiţii locale cu slujbe de binecuvântare a palntaţiilor de de viţă de vie, a grădinilor şi livezilor. În localităţi precum Galicea Mare, Segarcea, Cerăt sau Lipovu, preoţii rostesc rugăciuni pentru roadă bogată, stropind viţa de vie cu apă sfinţită spre a o proteja de dăunători, secetă sau grindină. Exista în practica locală obiceiul ca viticultorii şi pomicultorii să ţină post în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheazmă livezile şi via, ca acestea să fie ferite de nerodire, de secetă sau grindină. Cât priveşte viţa de vie, în zona Olteniei e cunoscut încă un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Arezeanul (tăiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca de altfel şi obiceiul întâlnit numai în această parte de sud a Olteniei, se crede a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zarezan, adica Trifon Tăietorul.

Sărbătorit de Biserica noastră în fiecare an la 1 februarie, Sfântul Mucenic Trifon s-a născut la finele secolului III, în localitatea Lampsac din provincial Frigia (Turcia de astăzi). Pentru că a refuzat să slujească zeilor a fost condamnat la tăierea capului. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat şi,  când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, Sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Se spune că în timpul vieţii sale, într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada (localitate din Asia Mică) erau puse în pericol de o mulţime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a şi întâmplat. De atunci, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul ţarinilor şi grădinilor, ca ocrotitor al ogoarelor.

Preot Gheorghe Cioiu