MSN

19.04.2017 – Activități educativ-creative în curtea Bisericii din Țicleni, judeţul Gorj

Zeci de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Țicleni au petrecut câteva ore în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe din localitate, grație unui proiect educativ încheiat între autoritatea locală, Parohia Țicleni, Centrul Cultural și unitatea de învățământ. Copiii au desenat, au create felicitări specifice Paștelui, s-au jucat, au aflat lucruri interesante despre Sărbătorile Pascale și despre tradițiile din străbuni.


Cu prilejul Marelui Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, la Biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Țicleni, a avut loc o activitate educativ-culturală, initutlată „Lăsați copiii să vină la mine”. Parteneriatul cu același nume a fost încheiat în primăvara acestui an între Parohia Țicleni și Centrul Cultural, Școala Gimnazială Nr. 1, dar și Primăria Țicleni și are ca scop „formarea virtuților creștine și cultivarea comportamentului moral-religios, dezvoltarea interesului pentru păstrarea tradițiilor și stimularea creativității la elevii participanți”. După ce au luat parte la pogramul liturgic, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni, alături de dascăli și câțiva părinți, s-au implicat în activitatea inclusă în proiect. În curtea bisericii, copiii s-au bucurat de razele soarelui primăvaratec, au desenat, colorat și au creat frumoase felicitări pascale, s-au jucat și au socializat. De asemenea, elevii au discutat cu preotul Dragomir Țicleanu și profesorii prezenți despre tradițiile pascale. O parte dintre desenele și felicitările create de copii vor fi expuse în lăcașul de cult. La finalul activității, primarul Constantin Radu, referentul cultural Cristina Negreanu și preotul Dragomir Țicleanu le-au împărțit elevilor mai multe daruri (dulciuri și iconițe). „Ne-am bucurat de o zi frumoasă în compania copiilor, ne dorim ca acest parteneriat să continue și anii ce vin. Prezența elevilor, alături de părinții lor, dar și de dascăli și de domnul primar, arată, în opinia mea, că suntem o comunitate unită, vie. Este important să păstrăm tradițiile creștinești legate de Paște, să îi învățăm pe copii despre cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, arătând respect față de valorile noastre, românești și creștinești”, a spus preotul paroh Dragomir Țicleanu.

Maria Ţicleanu