MSN

29.04.2017 – Slujba de prohodire a arhidiaconului profesor Alexandru Racu, la Madona: „Părintele va dăinui peste vreme prin opera sa”

Părintele arhidiacon Alexandru Racu a fost condus pe ultimul drum pământesc de rude, prieteni, apropiaţi, cunoscuţi şi nu în ultimul rând de fraţii întru slujire. Slujba de a avut loc vineri, 28 aprilie,  în Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista” – Dudu din Craiova, fiind condusă de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

Dumnezeu a rânduit să cheme la Sine pe cel ce a fost mai ieri între noi părintele arhidiacon şi maestru Alexandru Racu. După o suferinţă grea, dar purtată cu demnitate, marele om de muzică şi slujitor al Sfântului Altarul a trecut la cele veşnice, trupul fiind depus în capela Paraclisului Mitropolitan Madona Dudu, unde a slujit în timpul vieţii. Slujba înmormântării a avut loc vineri, 28 aprilie, fiind săvârşită de PS Părinte Nicodim. Cu acest prilej, zeci de prieteni, ucenici şi cunoscuţi au venit să-şi exprime un ultim omagiu şi să înalţe o rugăciune pentru sufletul maestrului. Rânduiala liturgică s-a săvârşit după tipicul dedicat slujitorilor Sfintelor Altare, la final catafalcul fiind purtat de preoţi împrejurul sfântului locaş de închinare.


Primul cuvânt de condoleanţe a fost din partea Filarmonicii „Oltenia”, instituţie pentru care maestrul Alexandru Racu a activat peste cinci decenii. În calitate de reprezentant al prestigioasei instituţii de cultură craiovene, directorul general Dorin Măciucă a adresat gânduri de mângâiere familiei îndoliate, evocând totodată personalitatea părintelui arhidiacon. Al doilea cuvânt de condoleanţe a venit din partea profesorului Gheorghe Stănescu, coleg şi apropiat al maestrului.


„A rămas întotdeauna ca un părinte pentru noi”

Din partea coralei Filarmonicii „Oltenia” a vorbit Mihaela Dumitru. „Sunt în faţa dumneavoastră ca să aduc un ultim omagiu din partea colegilor mei de la Filarmonica Oltenia pentru cel care a fost Alexandru Racu, maestrul, cum îi spuneam noi, cei din cor, şi cum vom continua să-i spunem în pomenirile noastre. Cei care l-au cunoscut l-au numit maestru, nu numai pentru arta de a dirija, ci şi pentru arta de a rămâne în slujba unui crez, acela al muzicii. Dacă aţi şti cu câtă stăruinţă şi răbdare se făceau repetiţiile! Şi astăzi, când repetăm o lucrare învăţată cu domnia sa, ne aducem aminte tot. Sunt lucrări care s-au engramat în mintea noastră şi practic, când reluăm o partitură lucrată cu dânsul o ştim ca şi când am fi lucrat-o ieri. Timpul nu a pierdut nimic, uitarea nu şi-a făcut loc. Asta am învăţat de la maestrul Racu: că un lucru bine făcut, rămâne bine făcut! … Când se termină o viaţă realizăm cu adevărat că timpul este un raport anost al anilor. Naşterea şi moartea sunt hotărâte de Dumnezeu. Cronologiile rămân pe seama cărţilor, care de cele mai multe ori rămân uitate. Voi încerca să povestesc despre omul Alexandru Racu. Sunt fraze în viaţă pe care le rosteşti cu demnitate şi onoare. Aşa vom spune şi noi urmaţilor, cu mândrie şi onoare, că şi noi l-am cunoscut pe maestrul Racu. Pentru a înţelege mai bine ce a reprezentat corul pentru maestru, o să vă împărtăşesc o amintire proprie. Acum câţiva ani, într-o pauză, m-a chemat la dânsul şi m-a rugat să citesc lucrarea dânsului de doctorat, şi să-i spun care este părerea mea. După am făcut acest lucru, am stat de vorbă cu dânsul şi am spus că: îmi pare că pentru domnia voastră, maestre, corul are mâini, ochi, se mişcă, are trup. Nu ştiu dacă acest cor v-a ţinut loc de copil, de mamă sau de oricine altcineva, dar corul este una dintre cele mai iubite persoane din viaţa dumneavoastră. Atunci a început să plângă, mi-a zis că aşa este, că nu a crezut că vom înţelege acest lucru şi că i-a fost fidel acestui cor, aşa cum i-a fost fidel puţinelor sale iubiri din viaţă. Toţi cei care l-au cunoscut pe maestru au simţit acest lucru. Corul a fost pentru dânsul una din marile iubiri, căreia i-a rămas fidel, cu răbdare, cu preţuire. A rămas întotdeauna ca un părinte pentru noi, pentru corul pe care l-a condus”, a spus Mihaela Dumitru.

„Ştia că noi îl vom ţine la inimă”

Din partea clericilor craioveni a luat cuvântul pr. Ioan Ioanicescu. „Părintele Alexandru Racu n-a fost un bătrân rău. N-a fost un bătrân care să se supere pe viaţă. Ştia că vine sfârşitul şi ştia că nu e plecare definitivă, ştia că nu pleacă de tot, ştia că noi îl vom ţine la inimă … În ceea ce priveşte muzica corală bisericească, pentru că aici se afla la el acasă, fiind de asemenea în deosebită cinste în faţa preoţilor, în faţa ierarhului, în faţa credincioşilor, chipul său era al unui preot, mersul lui era al unui preot, vorbirea lui era a unui om învăţat să meargă în biserică. Într-unul din interviurile acordate Ziarului Lumina, el mărturiseşte că «primele armonii cantabile au răsunat în cafasul celor mai importante biserici craiovene: Sfântul Dumitru, Madona Dudu, Sfântul Ilie şi altele. Aceste biserici au devenit veritabile sanctuare în care s-au scris pentru prima dată în Oltenia epopeea unei frumoase armonii în muzica corală de cult». Ce text frumos! Ce vorbire cu inima pentru un om care cânta pentru Dumnezeu! Am mai stărui asupra unui lucru. Părintele Alexandru avea un deosebit respect faţă de dirijorii corurilor bisericeşti de dinaintea sa: Mihail Bârcă, Constantin Nină – cel care a murit în cafasul Bisericii Sfântul Ilie, pe când terminase de dirijat cântarea «Pre Tine Te lăudăm» de la Sfânta Liturghie, adăugând la aceştia şi câteva nume de preoţi: părintele Chelaru, şi el din Basarabia, părinele Vasile Timuş, părintele Ursache, dascălul de formare al părintelui Grigorie Cârstea. Toate aceste modele ne îndreptăţesc să credem că şi părintele Alexandru Racu va dăinui peste vreme prin opera sa, prin modul în care a slujit la cele două altare: la Sfântul Altar, în cafasul bisericii sau la pupitrul dirijoral”, a spus pr. Ioan Ioanicescu.

„A fost stimat de marii ierarhi ai Olteniei”

În cuvântul de mângâiere, adresat la final celor de faţă, PS Părinte Nicodim a evidenţiat personalitatea marelui om de muzică şi slujitor. „Am pohodit pe unul dintre marii oameni ai Craiovei, maestrul şi părintele arhidiacon Alexandru Racu. A fost stimat deopotrivă de membrii corului pe care l-a înfiinţat, l-a dirijat, l-a coordonat şi căruia i-a dedicat întreaga viaţă. A fost preţuit de toţi aceia care l-au audiat şi l-au aplaudat. A trecut prin momente grele. Nu a fost uşor ca, de mic, să lase locurile natale şi să vină aici, în Craiova, unde şi-a înmulţit talanţii. A fost stimat de marii ierarhi ai Olteniei. A fost preţuit foarte mult de vrednicul de pomenire, mitropolit Nestor Vornicescu, hirotonit în treapta de diacon de IPS Teofan al Moldovei şi hirotesit întru arhidiacon de IPS Părinte Mitropolit Irineu. Sunt aici în calitate de delegat al IPS Părinte Mitropolit Irineu, dar şi în semn de respect şi preţuire pentru părintele Alexandru. L-am cunoscut demult. M-a vizitat acum 25 de ani de vreo două ori la Mănăstirea Vodiţa. Acolo, într-o seară, alături de unul dintre ucenicii săi, am luat cunoştinţă despre felul corect de cântare pe care îl învăţa maestrul. A făcut aşadar tot ce a putut ca să-i înveţe cântarea frumoasă pe tineri, în special elevii seminarişti şi studenţii de la Facultatea de Teologie. Le-a predat cu toată dăruirea tehnica şi regula cântatului frumos. În numele tuturor tinerilor pe care i-a format şi pe care noi îi avem astăzi ca slujitori la strană sau în sfintele altare, îi mulţumesc, îi sunt recunoscător şi mă rog ca Dumnezeu să-l aibe în pază”, a încheiat PS Părinte Nicodim.

După rânduiala cuvenită, părintele Racu a fost înhumat la Cimitrul Sineasca din Craiova.

Pr. Ioniţă Apostolache