MSN

04.09.2017 – Noi activităţi pentru copiii Centrului social „Best Life”

Centrul social pentru copii “Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei a încheiat programul activităților recreativ – educaționale din sezonul de vară. Astfel, în lunile iulie și august, beneficiarii așezământului social au fost implicați în două proiecte ample, respectiv proiectul „Fun in Summer” și Festivalul “Puppets Occupy Street”. Proiectul „Fun in Summer” a fost inițiat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova și implementat în parteneriat cu Muzeul Oiteniei, Muzeul de Artă Craiova și Arhiepiscopia Craiovei. În cadrul proiectului, copiii au vizitat expozițiile găzduite de Muzeul Olteniei: Secția de Etnografie, Secția de Istorie și Arheologie, Secția de Științele Naturii, de Muzeul de Artă Craiova, au participat la ateliere de creație, au vizionat filme la Planetariu, au participat la sesiuni de informare pe tema alimentației sănătoase, igienei dentare și corporale, au vizionat filme educative la Biblioteca Aman, au participat la o activitate tematică în Parcul „Nicolae Romanescu”. La finalul proiectului, în cadrul unei festivități de premiere, dna. bibliotecar Carmen Tică i-a felicitat pe copii și le-a înmânat premii pentru implicarea în program. Activitățile au fost coordonate de  muzeografii Mirela Ridiche, Irinel Cănureci, Irina Popescu, de la Muzeul Olteniei, muzeografii Rusalia Crăciunoiu și Claudia Mandi, de la Muzeul de Artă Craiova, bibliotecarii Carmen Tică și Mădălina Băileșteanu, de la Biblioteca Județeană Aman.

Tot la sfârșitul lunii august s-au încheiat și atelierele de creație organizate de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova în cadrul Festivalului „Puppets Occupy Street” Air Edition. Cu acest prilej, copiii Centrului social „Best Life” au participat la ateliere de creație în perioada 26 – 31 august: „Mânuțe dibace”, desfășurat la Casa Băniei, coordonat de masterande ale Facultății de Litere: Irina Matei, Corina Matei, Maria Camelia Bănică. În data de 27 august, Muzeul de Artă Craiova a găzduit atelierul de creație „Fantezie cu mărgele”, coordonat de Andreea Ionescu, atelier la care au luat parte copii de la centrul „Best Life”. În continuare, beneficiarii Centrului au participat la atelierele „Cu capul în nori”, coordonat de Compania Sosonuti din Arad și „Jonglăm cu aerul”, coordonat de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu, „Micul marionetist”, coordonat de actorii Laura și Adam Boboc și „Laboratorul creativ”, coordonat de actrița Andreea Melinescu. Participarea la aceste ateliere a avut la bază convenția de parteneriat dintre Centrul social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei și Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova.

Gabriela Firu