MSN

09.10.2017 – Sfințirea Bisericii Sfântul Ioan Gură de Aur din Drobeta-Turnu Severin: Biserica este centrul vieții noastre, a spus Mitropolitul Olteniei

Biserica este centrul vieții noastre, a evidențiat Mitropolitul Irineu al Olteniei în predica rostită duminica aceasta. Împreună cu Înaltpreasfinția Sa, trei ierarhi ai Bisericii noastre au sfințit biserica Sfântul Ioan Gură de Aur a Parohiei Calea Târgu Jiului din Drobeta-Turnu Severin.

Slujba de târnosire și ceremonialul liturgic au fost oficiate de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu: IPS  Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, și numeroși clerici.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de protopsalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a subliniat caracterul central al locașului de cult în viața creștinului.


Biserica este centrul vieții noastre, locul de întâlnire a noastră cu Dumnezeu. În biserică venim de când ne naștem. Creștem în ea, și apoi tot în biserică venim pe ultimul drum, ca să luăm dezlegare de păcatele noastre pentru a intra în Împărăția cerului, a explicat Părintele Mitropolit.

Chiriarhul locului a amintit faptul că piatra de temelie a locașului de cult a fost pusă în 2007, la împlinirea a 1.600 ani de la moartea Sfântului Ioan Gură de Aur.

În anul Sfântului Ioan Gură de Aur, au avut loc multe manifestări culturale, simpozioane, care au marcat împlinirea celor 1.600 ani. Aici, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, s-a pus piatra de temelie a acestei biserici, a spus PS Nicodim.


Pentru munca depusă spre slava lui Dumnezeu la zidirea acestei biserici, preotul paroh Adrian Căpitănescu a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, PS Nicodim a acordat din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei gramate de recunoștință celor care s-au implicat la zidirea locașului de cult.

Sursa: Basilica.ro