MSN

16.10.2017 – Duminica „Semănătorului” în Arhiepiscopia Craiovei: IPS Părinte Mitropolit Irineu, în mijlocul parohienilor din Raeţi, Dolj

În Duminica a XXI-a de după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Parohia Raeţi, comuna Sadova, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj. Cu acest prilej a fost săvârşită şi o slujbă de binecuvântare a picturii sfântului locaş, urmare a încheierii lucrărilor de restaurare realizate în vara acestui an.

Micuţa comunitate de credincioşi din Raeţi, sat ce aparţine de localitatea Sadova, judeţul Dolj, a îmbrăcat duminică, 15 octombrie, haine de sărbătoare pentru a primi aşa cum se cuvine vizita IPS Părinte Mitropolit Irineu. Întâistătătorul Bisericii din Oltenia a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. După cum a reieşit din cuvântul de întâmpinare rostit de pr. protopop Grigore Vulcănescu, de la Protoieria Craiova Sud, bucuria duhovnicească a primei slujiri arhiereşti săvârşite în această parohie a fost sporită şi de faptul că biserica de la Raeţi a trecut printr-un recent proces de restaurare a picturii interioare, realizat cu ajutorul enoriaşilor şi al Consiliului local al Primăriei Sadova.


„Sfânta Evanghelia din această duminică se adresează fiecăruia dintre noi”

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile pericopei evanghelice duminicale („Pilda Semănătorului”, Luca 8, 5-15), menţionînd faptul că acest text scipturistic se adresează şi este valabil pentru toţi credincioşii din toate timpurile şi din toate locurile. „Sfânta Evanghelia din această duminică se adresează fiecăruia dintre noi. De multe ori suntem precum piatra care nu poate primi sămânţa spre rodire. Alteori suntem ca pământul bătătorit de pe marginea drumului. Aparent dăm impresia de evlavie, dar nu avem adâncimea necesară primirii şi păstrării Cuvântului lui Dumnezeu, nu avem adâncimea dragostei, adâncimea smereniei, adâncimea credinţei. Primim şi răsare Cuvântul în noi, dar nu are rădăcină şi piere. Asemenea suntem de multe ori cu pământul plin de mărăcini, neîngrijit, necurăţit, unde sămânţa deşi răsare nu poate creşte, nu se poate dezvolta şi da roadă pentru că mărăcinii grijilor, a ispitelor şi patimilor o înconjoară de pretutindeni. Atâtea griji avem fraţilor şi surorilor, ca şi cum am avea de trăit sute de vieţi. Ne îngrijim de fiecare lucru din viaţa noastră, ne preocupă tot ceea ce ne înconjoară, lucruri deşarte şi pieritoare, dar uităm de ceea ce avem mai de preţ, de sufletul nostru. Nu înţelegem că avem un suflet nemuritor, în timp ce trupul acesta de care ne îngrijim atât de mult moare. De aceea, nevoie mare avem de rugăciune neîncetată ca Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea şi inima, să ne ierte neputinţele şi păcatele, să ne curăţească de roată întinăciunea spre a deveni şi noi pământ bun în care să încolţească şi să dea roadă sămânţa Cuvântului Său”, a precizat IPS Părinte Irineu.


Biserica din Raeţi, câteva repere istorice

Prima biserică a satului Raeţi datează abia din anul 1845, când, o construcţie din lemn a fost strămutată din localitatea Castranova spre a deservi nevoile spirituale ale enoriaşilor de aici care erau nevoiţi să meargă la bisericile din localităţile învecinate. Actuala biserică din zid a fost ridicată începând cu anul 1926 la iniţiativa preotului Constantin Pretorian şi a fost ridicată sub coordonarea preoţilor Gheorghe Petrescu şi Ştefan Păsculescu, sfinţirea având loc la 11 octombrie 1936. Pictura sfântului locaş a fost executată de  Jean Lişteveanu, ulterior adăugându-se o clopotniţă şi o casă parohială modestă. În 1938, la numai doi ani de la sfinţire, parohia dispunea de un cor bisericesc renumit în zonă.

Pr. Gheorghe Cioiu