MSN

17.10.2017 – Elevii Şcolii „Traian” din Craiova, pelerini la Manastirea Coşuna

Seminarul teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a primit, la finele săptămânii trecute, vizita mai multor clase de elevi de la Şcoala Nr. 2, „Traiana”, din Craiova. Copiii au fost însoţiţi de pr. prof. Paulian Bălaşa, fiind întâmpinaţi de prof. dr. Ionuţ Pătularu, directurul Seminarului. Principalul obiectiv a fost Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, străveche ctitorie a Banului Stepan al Craiovei, parte din Mănăstirea Coşuna. În vecinătatea bisericii, elevii au avut prilejul să vadă de asemenea vechile vestigii ale Castrului roman Pelendava. La final, micii pelerini au avut parte de câteva momente recreative pe terenul de sport al şcolii. „Iniţiativa noastră a avut ca scop familiarizarea elevilor cu principalele obiective istorice şi bisericeşti ale oraşului Craiova. Incinta Seminarului Teologic, mereu primitoare şi încărcată de pace, şi linişte, le-a oferit din plin mediul dorit. Am avut astfel posibilitatea să intrăm împreună şi să facem o rugăciune în biserica Mănăstirii Coşuna sau să vedem o parte din zidul Castrului roman Pelendava, vechi de peste două milenii”, a spus pr. prof. Paulian Bălaşa.

Pr. Ioniţă Apostolache