MSN

14.11.2017 – „Respect şi recunoştinţă eroilor romani din cimitirul Zvolen”: Delegaţia ANCE în Slovacia

Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – Regina Maria (ANCE), filiala Dolj a organizat la finele lunii octombrie, o deplasare la Zvolen, în Slovacia, pentru comemorarea celor peste 11 mii de soldaţi români căziţi la datorie în cel de al doilea Război Mondial. Delegaţia, formată din 20 de cadre militare în rezervă şi colaboratori ai asociaţiei, a fost coordonată de colonelul Marinel Florescu.


„Respect şi recunoştinţă eroilor români”, aceasta a fost deviza unei rememorări istorice, legată de oraşul slovac Zvolen. În cimitirul de aici se găsesc astăzi osemintele a peste 11 mii de ostaşi români, căzuţi sub focurile armelor inamice în cel de al doilea Război Mondial. Memoria lor nu a scăpătat nici o clipă, aducându-i pe fraţii din ţară la închinare şi împreună rugăciune de pomenire tocmai în inima Scovaciei. Astfel, la iniţiativa Asociaţiei „Cultul Eroilor” – Regina Maria, filiala Craiova, coordonată de colonelul în rezervă Marinel Florescu, s-a împlinit în ziele de 28-30 octombrie, 20 de patrioţi au pornit din Cetatea Băniei spre oraşul slovac. Grupul a fost însoţit şi de preotul Cristian Grecu, parohul Bisericii „Eroii Neamului” din Craiova şi membru în Asociaţia „Cultul Eroilor”.


„Din dragoste pentru eroii patriei noastre”

Despre această experienţă, col. Marinel Florescu a spus că „este o dorință mai veche a membrilor filialei Dolj a ANCE „Regina Maria” de a aprinde o lumânare și a depune o coroană de flori la căpătâiul eroilor români care și-au pierdut viața in cel de-al doilea Razboi Mondial, în munții Tatra”. „Prima oprire am făcut-o la Filiași, în fața busturilor fraților eroi Ion şi Constantin Racoțeanu, unde dl. General de brigadă în rezervă, Dumitru Baluță, a prezentat în câteva cuvinte personalitățile celor doi eroi olteni. Drumul a continuat spre Drobeta Turnu Severin, oraşul de la Dunare, în care se mai văd şi azi urmele piciorului podului construit de Apollodor din Damasc pentru a face legatura între Imperiul Roman şi Dacia lui Burebista şi Decebal. Cu această ocazie a intrat Prof. Titi Vasile ne-a prezentat caracteristicile formelor de relief pe care le-am străbătut şi acţiunile militare care s-au desfășurat de-a lungul istoriei în fiecare zonă parcursă. Am intrat apoi pe valea Cernei şi a Timişului, trecând prin orașele Orșova, Caransebeș şi Lugoj de unde ne-am înscris pe autostrada care ne-a dus pe lângă Timişoara, până la Arad. Aici am preferat să străbatem orașul prin zona centrală, ştiind ca are un centru în care se află câteva clădiri foarte frumoase. După ce am străbătut Banatul, la căderea serii am ajuns în Crișana, la Oradea, reşedinţa judeţului Bihor. Sâmbătă pe 28 octombrie, la prima oră a dimineţii, am plecat spre Zvolen … La Cimitirul Eroilor romani din Zvolen, aproape în acelasi timp cu noi, a ajuns şi Secretarul Ambasadei Romaniei, sosit de la Bratislava pentru a lua parte la momentele comemorative şi religioase pregătite aici. Preotul Cristian Grecu, care a fost pas cu pas alături de noi, a săvârşit aici o slujbă de pomenire pentru sufletele eroilor români. A urmat depunerea unei coroane de flori, aduse de la Craiova, precum şi unei coronae aduse de reprezentantul misiunii diplomatice a Romaniei la Bratislava. Au rostit apoi scurte alocuțiuni secretarul Ambasadei dl. General (r) Dumitru Băluță si prof. Titi Vasile, care au evocat faptele de vitejie ale armatei romane. Locotenentul (r) Jean Barbu şi prof. Adriana Bogovici au emotionat şi mai mult participanții prin recitarea unor frumoase poezii patriotice.  În continuare am pornit în căutarea lespedei de căpătâi a eroului filişean Constantin Racoțeanu, unde am aprins lumânări şi am depus jerbe de flori.


A doua zi, am plecat spre ţară cu sentimentul că am facut un gest de înalt patriotism şi am aratat respectul nostru faţă de sacrificiul eroilor pentru Romania generaţiilor următoare. Până a ajunge la Craiova am făcut un popas la Țebea unde am făcut rugăciune la mormântul lui Avram Iancu. Demersul nostru a fost unul încununat cu mulţumire şi bucurie, din dragoste pentru eroii patriei noastre”, a povestit col. (r) Marinel Florescu, preşedintele ANCE.

Pr. Ioniţă Apostolache