MSN

16.04.2018 – Calendarul activităților pentru obținerea binecuvântării arhierești pentru titularizare în învățământul preuniversitar, sesiunea iulie 2018

Având în vedere că în acest an etapa de depunere a dosarelor în cadrul Inspectoratului Județean Dolj privind examenul de titularizare, sesiunea iulie 2018, se va desfășura în perioada 20 aprilie – 3 mai, Centrul Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, prin Biroul de Învățământ, va organiza concursul de obținere a Înaltei Binecuvântări conform cu următorul program:

Etapa I

16-17aprilie, 830 - 1600: depunerea dosarelor la Biroul de Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei care trebuie să conțină următoarele documente:

  1. Cerere tip, eliberată de către Centrul Eparhial și disponibilă online pe site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei, în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice;
  2. Copie după certificatul de naștere;
  3. Copie după actul de identitate;
  4. Copie după certificatul de Botez;
  5. Copie după actul de înfiere duhovnicească, eliberat de Centrul eparhial (dacă este cazul);
  6. Copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
  7. Copie după Diploma de Licență și după Diploma de Master (dacă este cazul), respectiv după Foia Matricolă pentru Licență și Master (dacă este cazul);
  8. Adeverință din partea unității de învățământ la care solicitantul a predat în anul școlar trecut, având calificativul didactic minim Bine (dacă a mai predat disciplina Religie Ortodoxă);
  9. Memoriu de activitate pentru anul școlar trecut, avizat de directorul școlii și de Inspectorul de Religie Ortodoxă (dacă a mai predat disciplina Religie Ortodoxă);
  10. Recomandarea preotului duhovnic;
  11. Recomandarea preotului paroh sau a conducătorului unității administrative bisericești la a cărei viață liturgică, cultural-misionară și social-filantropică participă solicitantul (ca regulă, din partea preotului paroh de pe raza căreia se află școala);
  12. CV Europass;
  13. Lista lucrărilor și articolelor publicate.

Etapa a II-a

17 aprilie, 1600 - 1930 : evaluarea dosarelor și validarea acestora

Etapa a III-a

18 aprilie, 1200: Proba de interviu; Locația: Casa „Mitropolit Firmilian”, str. Mitropolit Firmilian, nr. 10, vis-à-vis de Centrul Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei

Etapa a IV-a

19 aprilie, 1200: Afișarea rezultatelor finale

Inspector Eparhial,

Prof. Doru Marcu