MSN

19.10.2018 – Acțiune de donare de sânge, la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare a găzduit joi, 18 octombrie 2018, prima acțiune de donare de sânge, desfășurată la inițiativa pr. Tinel Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”. „Ne bucurăm să vorbim despre o acțiune umanitară la care oamenii au fost receptivi, atât din rândul personalului medical, cât și din exterior. Mulțumim în aceeași măsură domnului manager, ec. Traian Rădulescu, pentru deschidere, și ne dorim ca acțiunea de astăzi să se repede cât mai des, astfel încât să venim în sprijinul celor aflați în suferință”, a declarat. pr. Tinel Dudău.


Următoarea acțiune de donare de sânge, organizată la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, va avea loc în data de 31 ianuarie 2019. „Donarea de sânge reprezintă un miracol al vieții înfăptuit de oameni pentru oameni. Vom reveni cu sufletul deschis ori de câte ori este nevoie, deoarece nu doar doctorii pot salva vieți”, a declarat. dr. Monica Marinaș, din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova.

Gabriela Firu