MSN

06.12.2018 – Salba de mănăstiri şi biserici închinată Sfântului Nicolae, în Oltenia

Sfântul Ierarh Nicolae adună astăzi mulţime de credincioşi la rugăciune în sfintele locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei. Între cele mai importante catedrale chiriarhale, mănăstiri şi biserici închinate marelui ierarh se numărăr: Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirile Mamu şi Coşuna, Biserica Independenţei din Calafat, precum şi salba de biserici din Cetatea Băniei, Ungureni, Brânduşa, Dorobănţia, Amaradia-Belivacă sau Sfântul Nicolae – Craioviţa.

Ierarul aducător de daruri vine şi anul acesta în rândul credincioşilor olteni pentru a împărtăşi binecuvântare şi bucurie duhovnicească, pentru a da pace şi linişte celor împovăraţi de greutăţi. Ca de fiecare dată, mai multe locaşuri de închinare cu valoare istorică se împodobesc de praznic, purtând mai departe frumoasa tradiţie liturgică a Bisericii Ortodoxe.


Mănăstirea Coşuna, străveche ctitorie a Banului Stepan

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi.

Se ştie că, pe lângă rolul liturgic pe care l-au avut în viaţa credincioşilor mai tot timpul, mănăstirile erau şi adevărate fortăreţe, scuturi de apărare în vremurile tulburi ce au venit nu de puţine ori peste pământul ţării noastre.

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi s-a bucurat încă de la începutul existenţei ei istorice de toate exigenţele ctitoreşti, fiind amplasată într-o regiune cu populaţie densă, cu o poziţie strategică, favorizată de apele Jiului, beneficiind de un cadru deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar ce se găsesc în apropiere. Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea şi-a împlinit cu prisosinţă destinaţia pentru care a fost zidită, fiind, de-a lungul anilor, pavăză a creştinătăţii şi mărturie a Sfintei Jertfe, dar şi un puternic centru de atracţie turistică, după cum mărturiseşte cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în Proimionul Condicii mănăstirii.

La picioarele sfântului ei altar s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgânească sabie ce adesea se abătea asupra lui.

Biserica ciobanului ungurean

Aşezată în partea de miazăzi a oraşului, la intersecţia dintre Calea Caracălului cu Drumul Peştilor, lângă cimitirul Ungureni, nu departe de Parcul Romanescu, Biserica „Sfântul Nicolae” are peste două sute de ani vechime. La 1870, mahalaua Ungureni cuprindea şi pe cea a Bogdanului, iar mahalaua Tabaci, sau a Tăbăcarilor, se limita doar la zona străzii Pârâului. În cadrul acestei mahalale, fraţii Alexe şi Constantin Becheanu au ridicat între anii 1774-1780, pe locul vechii bisericuţe din lemn, o frumoasă biserică din zid, care a păstrat vechiul hram, al Sfântului Ierarh Nicolae, dar şi denumirea legendară de Ungureni.

În timpul în care păstorea la Râmnic Sfântul Calinic, biserica a fost restaurată şi înfrumuseţată „cu multe lucruri trebuincioase, prin ajutorul enoriaşilor şi al mai multor binefăcători, aflându-se dintre ctitori şi paharnicul Nicolae Kintescu“, potrivit pisaniei. Repararea şi reconsolidarea a urmat cutremurului din 1864, atunci când a fost nevoie să fie tencuită şi zugrăvită din nou. De asemenea, după relatările istoricului N. Dinculescu, tot atunci „i s-a închis pridvorul şi s-au scos stâlpii ce despărţeau naosul de pronaos. Exteriorul a rămas aşa cum va fi fost din vechi, cu un brâu ce desparte în două registrele”.

Sfântul locaş a intrat de curând într-un amplu proces de restaurare şi consolidare.

Pr. Ioniţă Apostolache