MSN

13.01.2019 – Mitropolitul Olteniei a slujit în Catedrala din Craiova de sărbătoarea Sfintei Tatiana

În fiecare an, în data de 12 ianuarie, Arhiepiscopia Craiovei prăznuiește cu slujbă aleasă pe Sfânta Muceniță Tatiana, momentul fiind unul special datorită faptului că parte din cinstitele sale moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană „Sf. Mc. Dumitru” din Craiova. Credincioșii craioveni au avut bucuria de a participa la slujba Vecerniei, unită cu Litia, urmată de o procesiune în jurul catedralei cu racla Sf. Tatiana.

În ziua de prăznuire, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a avut bucuria să săvârșească Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Tatiana. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au mai slujit Părintele Consilier Grigorie Vulcănescu, Arhim. Vladimir Dărângă, marele eclesiarh al sfintei catedrale, precum și un sobor ales de preoți, diaconi și arhidiaconi.


După sfânta slujbă și împărtășirea credincioșilor, Părintele Mitropolit a dorit să țină un cuvânt de învățătură și de mângâiere pentru cei prezenți la prăznuirea Sfintei Tatiana.

În prima parte a cuvântului, ÎPS Irineu a explicat pericopa evanghelică de la Sf. Ap. Matei, unde s-a relatat episodul ispitirii Mântuitorului Iisus Hristos de către vrăjmașul diavol, imediat după botezul în apa Iordanului. Înainte de a desluși cele trei încercări la care a fost supus Hristos, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina asumării firii umane în persoana Cuvântului lui Dumnezeu. Fiul Tatălui s-a făcut atât de mult om încât unii oameni nici nu au crezut că El este Dumnezeu. În mod tainic, întruparea cea dumnezeiască a avut loc pentru vindecarea creației, îndepărtătă prin înșelăciune de lângă Dumnezeu, Creatorul ei. „Trebuie să știm că Mântuitorul Iisus Hristos nu a venit pentru Sine. El nu a venit ca să își satisfacă vreo plăcere dumnezeiască sau omenească, ci a venit pentru noi. El a venit să ne curățească de această zgură a păcatului, pentru ca noi să putem birui poftele trupești și sufletești”. Părintele Mitropolit a surprins această lucrare a lui Hristos prin ceea ce din punct de vedere dogmatic numim unirea ipostatică, adică unirea firii umane cu firea dumnezeiască în persoana lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel veșnic. Cu alte cuvinte, „firea umană este întru totul călăuzită și învățată de firea divină. Firea umană nu este o persoană în Mântuitorul Iisus Hristos, ci este firea noastră. Ea este îmbrăcată, însușită, apropiată de firea divină. Așa cum în noi trupul și sufletul sunt ambele părți unite și formează o persoană, și în Mântuitorul Iisus Hristos, cel care conduce întreaga persoană a Domnului este Fiul lui Dumnezeu, care are fire dumnezeiască și care ia și firea omenească. Această fire omenească o alipește puternic în ființa Sa încât o face Sieși. Nu este ceva adăugat, ci este ceva cu care se unește definitiv și desăvârșit”.

Mai departe, clarificând această dimensiune a întrupării, încercările pe care Hristos l-a trecut, au fost și încercările în care strămoșul Adam a căzut. Acestea sunt: ispita mâncării, trufia vieții și slava deșartă. Fiul lui Dumnezeu, Logosul, se întrupează și asumă întreaga fire umană, devenind Adam cel nou. De remarcat este faptul că Mântuitorul Hristos nu stă de vorbă cu ispititorul, ci doar răspunde cu înțelepciunea dumnezeiască. La prima încercare, răspunde că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. A doua încercare ne pune în față atitudinea celui care nu trebuie să-L ispitească pe Dumnezeu. Ori Hristos fiind Dumnezeu nu putea să se ispitească pe Sine. La a treia și la ultima ispitire, Hristos răspunde categoric și îl strunește puternic pe diavol, zicând Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești.

După aceste lămuriri, vorbind despre Sf. Tatiana, ÎPS Irineu a făcut legătura dintre puterea pe care oamenii au primit-o de la Hristos, luând ca model întâlnirea Sa cu vrăjmașul. „De la Mântuitorul nostru Iisus Hristos toți credincioșii au primit această putere ca să strălucească în sfințenie și printre aceștia sunt sfinții lui Dumnezeu, cum este Sfânta Tatiana, cea care o cinstim astăzi. Ea este mielușaua Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că El, Domnul, este Mielul cel nevinovat. El este cel care ridică păcatele lumii și Se jertfește și toți cei care urmează Mântuitorului Iisus Hristos sunt ca mieii aduși la junghiere pentru dragostea și iubirea Mântuitorului Hristos și a lui Dumnezeu-Tatăl în Sfântul Duh”.


Cu alte cuvinte, omul adevărat este  sfântul, cel care și-a închinat viața nu celui rău, ci Sfintei Treimi. Sfinții mucenici, asemenea Sf. Tatiana, au înșeles că izvorul vieții veșnice este doar la Dumnezeu. Numai cu gândul veșniciei au putut să accepte durerile martiriului și să renunțe la viața pământească. „Pentru această jertfă a lor, sfinții au dobândit Împărăția Cerurilor. Ei nu s-au uitat la trupul lor muritor, nu s-au uitat la greutățile pe care le-au întâmpinat în lumea aceasta, ci au privit departe, au privit dincolo de viața aceasta care se sfârșește în moarte… Sfinții au înțeles acest lucru și și-au dăruit toată viața lui Hristos Dumnezeu , așa cum spunem de fiecare dată și cum ne îndeamnă Sfânta noastră Biserică, ca toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Ei au dat viața aceasta și au răscumpărat-o. Au dat-o ca să o primească și mai strălucit și desăvârșit, să o primească veșnic în ceruri”.

Îndemnul de final al Părintelui Mitropolit Irineu a fost ca și noi cei de astăzi să lepădăm grijile cele lumești și să căutăm Împărăția lui Dumnezeu. Așa cum Sfânta noastră Biserică ne învață, toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. „O viață care sfârșește în moarte, în mormânt, în întuneric, în descompunere, nu este viața fericită pe care o caută sufletul nostru. Viața cea fericită este aceea care dăinuiește în veac, care este la Dumnezeu. Aceea este viața pe care o dorim. Căci două lucruri sunt în lumea aceasta. Vrem să avem viață și de aceea spunem La mulți ani, și apoi vrem să avem și Împărăția Cerurilor. Ca să dorești Împărăția Cerurilor trebuie să renunți la viața aceasta adică la ceea ce este trecător, ceea ce este îngreuiat de patimi, ceea ce este dăunător vieții duhovnicești”.


(Prof. Doru Marcu)