MSN

14.01.2019 – Liturghie arhierească la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Treime” din Craiova

În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Dr.  Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan închinat Sfintei Treimi, alături de un sobor de diaconi și preoți. La momentul rânduit, cei care s-au pregătit prin post și spovedanie au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hrisos.


Imediat după sfânta slujbă, Părintele Mitropolit a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre conținutul pericopei evanghelice rânduit pentru această primă duminică după praznicul împărătesc „Botezul Domnului”.

Mai întâi, ierarhul oltean a dorit să reitereze importanța botezului Mântuitorului Hristos în apa Iordanului de către Sf. Ioan Botezătorul. „Acest moment corespunde cu intrarea noastră în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că, dacă Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din ceruri și a venit la noi, a făcut acest lucru ca să ne reîntoarcă la Tatăl cel ceresc, să ne refacă firea căzută și stricată de păcat și să o curățească în însuși Trupul Său. Apoi, din aceste roade ale întrupării, răstignirii și învierii Sale, să ne împărtășim și noi și ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să fim veșnici în Împărăția Tatălui ceresc”. Pentru tradiția ortodoxă, sfânta taină a Botezului are acest rol de a ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

După aceste gânduri, ÎPS Irineu a vorbit despre dimensiunea tainică a întrupării Fiului lui Dumnezeu. Iisus Hristos este cel care a asumat firea umană pentru a o vindeca și pentru a o îndumnezei. Din acest motiv, credința în Hristos este absolut necesară pentru mântuirea noastră. Hristos este „mijlocitorul nostru înaintea Tatălui ceresc, este reprezentantul nostru. În afară de Mântuitorul Iisus Hristos nu există niciun Mijlocitor înaintea Tatălui ceresc care să Se jertfească pentru noi. El este singurul care Se aduce jertfă pentru întreaga lume, pentru toți oamenii”. Mai mult decât atât, prin tot ce a făcut în viața Sa pământească, Hristos Domnul ne este model de viață creștină prin excelență. Așa cum El l-a biruit pe vrăjmașul când a fost ispitit în pustiul Carantaniei, așa și noi oamenii, prin viața în Hristos, putem să trecem peste necazurile și durerile vieții. „Hristos vindecă toate bolile și neputințele ce s-au strecurat în firea noastră, întâi printr-un exercițiu personal. El însuși ceea ce învață și făptuiește. El ne învață despre post și rugăciune și iată că El postește 40 de zile fără să mânânce și să bea ceva, arătând prin aceasta că firea umană poate să reziste și să suporte asemenea nevoințe, ceea ce înseamnă că voința, înțelepciunea și simțirea se îndreptează prin supunerea voinței lui Dumnezeu”.

În continuare, Înaltpreasfințitul Irineu a vorbit despre conținutul pericopei evanghelice, preluată de la Sf. Matei, capitolul 4, versetele 12-17. După primirea botezului, Hristos a început să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, spunând tututor Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor. Lumina cunoștiinței celei adevărate noi am primit-o prin Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Doar prin descoperire dumnezeiască oamenii au trecut de la idolatrie la închinarea cea adevărată, în duh și în adevăr. „Biserica noastră se închină întotdeauna Preasfintei Treimi. Părinții Bisericii au sintetizat întreaga Evanghelie în această doxologie, în această închinare Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Aceasta este cea mai scurtă rugăciune pe care noi o facem întotdeauna însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, pentru că în felul acesta Îl mărturisim pe Tatăl care este Creatorul, așa cum zicem în Crez, Îl mărturisim pe Fiul, care este Mântuitorul, și Îl cinstim și preamărim pe Sfântul Duh, care este deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Preasfânta Treime este creatoarea și purtătoarea de grijă a întregii suflări omenești, a întregii creații, și cerești și pământești”. Îndemnul de final a fost acela de a nu pierde niciodată cunoașterea cea adevărată și să căutăm mereu să dobândim virtuțile creștine, dintre care dragostea rămâne cea mai mare.


(Prof. Doru Marcu)