În Duminica a XXIX-a după Rusalii, în Bisericile Ortodoxe s-a dat citire pericopei evanghelice din Sf. Evanghelie după Luca, capitolul 17, versetele 12-19, unde este relatată minunea vindecării celor zece leproși de către Mântuitorul Iisus Hristos. În această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a slujit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ilie” din Craiova. În timpul sfintei slujbe, tânărul Nicola Daniel Emanuel, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a fost hirotonit diacon pe seama parohiei Vârvoru de Sus, din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj.
Cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit a fost centrat în jurul a trei virtuți care s-au desprins din tâlcuirea pericopei evanghelice, anume: credință, iubire și recunoștință.
Credința este virtutea celor care se aflau în cumplita boală a leprei. Auzind de minunile săvârșite de către Hristos, cei leproși au ieșit cu credință în întâmpinarea Acestuia și i-au cerut să îi vindece, fapt care s-a și întâmplat. Din această întâlnire, putem înțelege că Hristos nu se teme de boală și că atitudinea potrivită față de cei în suferință este una care ne apropie de ei. „Leproșii s-a apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos și Domnul nu s-a îndepărtat de ei. El nu are teamă că se îmbolnăvește de boala leprei. Dimpotrivă, El merge la cei bolnavi și nicicum nu se teme că va primi această boală. Dintr-o dată vedem trei lucruri foarte importante, anume dumnezeirea Mântuitorului Hristos care nu are nimic cu boala. Pe de altă parte vedem milostivirea Lui cea mare, iar al treilea lucru vedem faptul că Mântuitorul nu are niciun păcat, nu are nicio vină”.
Iubirea reprezintă imboldul dumnezeiesc prezent în Hristos și care l-a făcut să vindece neputința celor leproși. Din iubirea de oameni, Hristos S-a întrupat ca să vindece din interior firea umană, slăbită de păcat, în urma greșelii lui Adam. De asemenea, tot din conștientizarea iubirii, samarineanul s-a întors să mulțumească Binefăcătorului său înaintea tuturor. „Credința trebuie să fie însoțită neapărat de iubire. Iubirea este aceea care ne face să fim mulțumitori. Mulțumirea și recunoștința noastră trebuie să fie întotdeauna înmănunchiate cu credința și iubirea noastră. Prin acestea vom arăta că suntem cu adevărat ucenici al Mântuitorului Hristos și arătăm lumii că avem dragoste în noi”.
Recunoștința trebuie să fie permanent prezentă în inima și viața noastră. Așa cum îl vedem pe cel lepros că este mulțumitor față de Hristos Domnul, la fel și noi trebuie să mulțumim lui Dumnezeu și tututor celor din jurul nostru. „Ți-a făcut cineva un bine, mulțumește-i! Roagă-te pentru el sau fi cel puțin recunoscător pentru acest bine și Dumnezeu care va vedea această mulțumire și recunoștință a ta, îți va da în continuare și alte daruri. Avem mulțumire și recunoștință față de părinții noștri. În zilele acestea și în timpurile noastre trebuie să ne sârguim mai mult pentru că viața este foarte scurtă și dacă nu am făcut acest gest de recunoștință față de părinții noștri, trece timpul și după ce ei nu mai sunt ne pare rău că nu am fost mai atenți cu ei. Recunoștință trebuie să avem și față de învățătorii noștri, față de părinții noștri sufletești, de preoții noștri și față de toți cei care permanent veghează pentru sufletele noastre”.
Toate aceste virtuți omul credincios le poate dobândi în Biserică, care este Trupul Domnului. Aici, în Biserică, fiecare avem locul nostru, după rânduiala lui Dumnezeu, și în împreună lucrare facem ca acest organism să fie unul viu și însuflețit. În Biserică mulțumim permanent lui Dumnezeu pentru toate câte avem și tot aici suntem în co-responasabilitate față de toți. Niciodată să nu trecem nepăsători la durerile și neputințele celor de lângă noi.
Îndemnul de final al Înaltpreasfințitulu Irineu a fost să avem mereu credință, dragoste și recunoștință față de Hristos Domnul, Doctorul cel mare al sufletelor și al trupurilor noastre. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă să alergăm la Mântuitorul Hristos în orice suferință am avea. Să-I cerem ajutor, pentru că El este prezent în viața noastră și nu ne lasă niciodată, chiar dacă greutățile lumii par să ne înece în această mare a vieții. Cel care poartă grijă de noi, mai mult decât ne închipuim, este Însuși Dumnezeu, Ziditorul și Făcătorul nostru”.
Doru Marcu
