MSN

14.02.2019 – Pelerini din Arhiepiscopia Craiovei la Locurile Sfinte din Israel

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 4-11 februarie 2019, credincioși din parohiile noastre au luat parte la un pelerinaj la Locurile Sfinte din Israel. Grupurile au fost organizate la nivel parohial, prin inițiativa preoților Ion Bîrnea (Parohia Ziua Crucii), Emilian Cimpoeru (Parohia Godeni) și Vasilică Nicolae (Parohia Izvorul Tămăduirii-Calafat). Pelerinajul s-a desfășurat prin Centrul de Pelerinaje „Sf. Nicodim” al Arhiepiscopiei Craiovei, coordonat de către Arhid. Zidaru Alexandru, în calitate de director.


Deplasarea în Israel s-a realizat cu avionul, pe ruta Craiova – Tel Aviv, iar pe teritoriul țării sfinte au fost închiriate autocare speciale în vederea bunei desfășurări a pelerinajului. Itinerariul urmat a fost unul special, marcând locurile principale din țara sfântă, printre care amintim: Muntele Tabor, Cana Galilei, Nazaret, pustiul Hozeva, Ierihon, Iordan, Qumran, Muntele Fericirilor, Muntele Măslinilor, Betleem și Ierusalim. La fiecare obiectiv s-au dat explicații istorice și teologice de către preoții însoțitori, iar oamenii au putut să se închine și să își cumpere diferite obiecte sfinte pentru cei dragi. La final, fiecare participant a primit din partea Centrului „Sf. Nicodim” o diplomă de pelerin și Noul Testament cu Psalmii.


Pentru fiecare pelerin, a merge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos nu reprezintă altceva decât o puternică întărire a credinței creștine. În mod evident, fiecare are propriile așteptări și trăiri. Impresiile fiecărei persoane care a trecut printr-o asemenea experiență și emoție sunt de cele mai multe ori marcante.

Redăm trei mărturii care stau ca dovadă a minunatei experiențe trăită în Israel:

„Vreau să vă mulțumesc tuturor, atât pentru cuvintele de apreciere adresate mie personal, în calitate de organizator al grupului, dar și echipei Centrului de Pelerinaje „Sf. Nicodim” al Arhiepiscopiei Craiovei. Sper că acest pelerinaj și-a atins scopul și că fiecare dintre dumneavoastră ați crescut măcar un pic în credință. De asemenea, mă rog ca acest pelerinaj să fi zidit ceva bun în casa sufletelor dumneavoastră, iar acasă, în familiile noastre, cu apropriații noștri, vom și noi apostoli și mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos” (Pr. Nicolae Vasilică, Parohia Izvorul Tămăduirii-Calafat).

„Pentru acest frumos drum, mulțumesc Centrului de pelerinaj și îndeosebi părintelui Alexandru, care cu multă pricepere și căldură în glas și faptă ne-a condus pe noi, pelerinii, pe urmele pașilor Domnului nostru Iisus Hristos, ai Maicii Domnului și ai Sfinților trăitori pe acest pământ” (Sterian Letiția, profesoară, 78 de ani).

„Acest pelerinaj a fost pentru mine o mare binecuvântare pe care o voi purta în suflet tot restul vieții mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu după puterile mele pentru împlinirea acestui vis. El a lucrat în acest sens prin oameni deosebiți cărora voiesc să le transmit toată recunoștința pentru grija de care au dat dovadă” (Chilom Irina Cristina, elevă, 16 ani).


(Doru Marcu)