MSN

21.06.2019 – Tabăra de excelență „Science – Intelligence – Research” pentru olimpicii Olteniei

Tabăra de excelență SCIENCE – INTELLIGENCE – RESEARCH, organizată din inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a ajuns anul acesta la cea de a V-a ediție. În perioada 17 – 20 iunie 2019, gazda celor 70 de elevi olimpici și profesori însoțitori, din Mitropolia Olteniei, a fost Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.

Festivitatea de deschidere a debutat cu săvârșirea slujbei de mulțumire oficiată de Pr. Cons. Grigorie Vulcănescu care a transmis și cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. Alături de elevii olimpici a fost și Arhid. Prof. Dr. Pătularu Ionuț Adrian, director al Seminarului Teologic, urmat, la final, de un scurt discurs al elevei Puiu Mihaela Maria de la Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.  

Pe parcursul celor 4 zile, copiii au participat la diferite activități creative și recreative, au vizitat Parcul Tineretului, Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie (Casa Băniei) și Secția de Științele Naturii și s-au bucurat de timpul petrecut împreună, legând frumoase prietenii. De asemenea, au vizitat două edificii de cult din zona centrală, unde le-a fost prezentată istoria locurilor: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” și Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu”. În cadrul atelierelor de creație elevii au desenat, au pictat, au modelat diverse figurine din lut și au împletit brățări din ațe.

În după amiaza zilei de 19 iunie, olimpicii noștri au asistat la un eveniment cultural deosebit care a reunit poeți consacrați din 40 de țări în cadrul Festivalului Mondial de Poezie “Mihai Eminescu”, ediția a VII-a. Câțiva tineri au avut șansa de a urca pe scenă pentru a recita poezii, unele chiar creații proprii.    

Atmosfera de sărbătoare a continuat cu o întâlnire de neuitat cu lucrările și poveștile de viață ale sculptorului Dumitru Petrescu și s-a încheiat cu un frumos foc de tabără. În dimineața zilei de 20 iunie, a avut loc festivitatea de premiere, unde tinerii au primit diplome de participare. Imediat după acest moment, a avut loc plecarea din tabără a tinerilor olimpici, sub coordonarea profesorilor însoțitori.

(Sursa: http://tabarasir.blogspot.com/)