În Duminica a IV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Sf. Mc. Dumitru” din Craiova înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte Arhim. Vladimir Dărângă și Pr. Consilier Grigorie Vulcănescu. Pericopa evanghelică a făcut referire la vindecarea slugii sutașului, din Evanghelia după Matei, capitolul 8, versetele 5-13. Tot în această zi, din istoria Bisericii Ortodoxe, Sinaxarul a amintit de Sf. Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, desfășurat în cetatea Calcedon, în anul 451.
Imediat după rugăciunea Amvonului, Părintele Mitropolit Irineu a citit rugăciunea de binecuvântare a unei noi racle de argint, unde a așezat capul și mâna dreaptă a Sf. ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești. Această lucrare s-a realizat prin implicarea părintelui Arhim. Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei Mitropolitane „Sf. Mc. Dumitru”. Moaștele Sf. Nifon se află la Craiova din 25 octombrie 1949.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Dr. Irineu a vorbit despre credința și comportamentul sutașului, de neam roman, la întâlnirea cu Iisus Hristos. În orașul Capernaum, orașul iubit al Mântuitorului, Hristos este rugat de către un conducător de oaste, să îi vindece, cu cuvântul, una dintre slugi care era bolnavă. Primul detaliu semnalat este acela că sutașul era de alt neam, de neam păgân, însă Hristos îi răspunde cu iubire. Prin aceasta Domnul extinde iubirea Sa pentru toate neamurile, nu doar pentru poporul ales. Apoi, deși Hristos îi spune sutașului că va merge să îi vindece sluga, acela îi recunoșate calitatea de Dumnezeu creator, care poate doar cu cuvântul să vindece și îl roagă să facă aceasta doar prin cuvânt. Dacă doctorul are nevoie să vadă pacientul și starea bolii, pentru a oferi un tratament de vindecare, sutașul crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu: „De aici vedem, că Mântuitorul Hristos este crezut și considerat Dumnezeu, căci El poate să poruncească, El poate să grăiască și cuvântul Său este ziditor, este vindecător. Dacă zice cu cuvântul, toate se împlinesc, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu este cuvânt dătător de viață, cuvânt viu”.
În continuare, Părintele Mitropolit Irineu a dorit să actualizeze modelul de credință al sutașului pentru fiecare creștin. Înainte de toate, deși era conducător de oaste, sutașul se adresează doar ca om lui Hristos, făcând abstracție de poziția sa militară: „Din cuvintele sutașului, cum constatăm, el nu s-a numit general sau comandant de oaste, deși era, ci s-a considerat om simplu. Toate demnitățile din lumea aceasta se rezumă în noțiunea de om, de persoană. Mai înainte de a fi demnitar, de a fi slujitor într-o poziție socială, ești om. A fi om este cel mai prețios lucru în activitatea și gândirea noastră”. Calitatea de om este împlinită prin calitatea de om evlavios, de om smerit și credincios în cele făgăduite de Dumnezeu. Prin felul său de a fi, sutașul ne este model, nouă celor care venim la sfânta biserică: „Sutașul ne dă nouă exemplu de felul în care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Dacă Îl chemăm pe Dumnezeu cu smerenie și cu multă recunoștință și iubire, El va răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre. Dacă Îl chemăm cu aroganță și mândrie, așa cum a făcut fariseul, atunci nu vom primi de la Dumnezeu răspuns bun cererilor noastre. Dumnezeu caută întotdeauna la inima credinciosului, caută la sufletul său, caută la mintea care se roagă, caută la tot ceea ce iese din adâncul sufletului și din adâncul inimii”.
În ultima parte a predicii, ÎPS Irineu a trasat elementele definitorii ale virtuților smereniei și credinței. În viața duhovnicească, omul trebuie să fie atent la aceste două calități, care au puterea de a-l apropia de Dumnezeu. Mai întâi, omul trebuie să fie credincios și să împlinească faptele bune, toate în smerenie: „Deși am primit credința ca dar de la Dumnezeu, prin păcate nu o mai păstrăm în dimensiunea și frumusețea ei. Pentru a avea credință tare, trebuie să ne rugăm mult înaintea lui Dumnezeu ca să curățească întinăciunea sufletului nostru și de aici să lăstărească vlăstarii credinței. În credință noi săvârșim și fapte bune. Având credință și fapte bune, suntem ajutați de harul lui Dumnezeu”. În acord cu ceea ce ne învață psalmistul David, anume că inima curată și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, Înaltpreasfinția Sa a amintit de smerenia dobândită prin cugetarea la moarte: „Învățăm din Sfânta Evanghelie de astăzi să avem credință și să cerem lui Dumnezeu întotdeauna cu smerenie. Ce înseamnă smerenia? Înseamnă să ne dezbrăcăm de toată semeția noastră, de toată mândria, de toată închipuirea, de toată slava deșartă. Dacă ne dăm gândim și ne dăm seama că suntem pământ și cenușă, așa cum spune patriarhul Avraam, nu putem fi altfel înaintea lui Dumnezeu decât oameni smeriți”.
Îndemnul de final a fost acela de a fi următori sutașului și mai ales Mântuitorului Hristos și să ne concentrăm viața înspre lucrurile care au consecințe în eternitate: „Să fim următori lui Hristos, adică în smerenie, în iubire și în grijă față de semenii noștri, față de aproapele nostru, față de cei săraci, față de cei necăjiți. Dacă nu-i putem ajuta cu ceva, îi putem negreșit ajuta cu rugăciunea noastră. Să ne rugăm pentru toți, ca bunul Dumnezeu să Se milostivească spre ei, să-i aducă pe calea vieții, pe calea binelui, să nu-i judecăm pentru că singurul care poate să judece pe oameni este numai Dumnezeu. Noi nu știm ce se întâmplă în sufletul omului, de aceea nu ne este îngăduit să judecăm pe cineva. Dumnezeu știe pe fiecare în parte și ne așteaptă. Noi trebuie să ne îngrijim doar de păcatele noastre”.
(Doru Marcu)
