MSN

23.07.2019 – Program interactiv pentru liceeni, în Arhiepiscopia Craiovei: Şcoala de Vară ACS, la final

Şcoala de Vară „Artă. Cultură. Spiritualitate”, organizată de Facultatea de Teologie din Craiova în cadrul Proiectului Naţional Rosse, s-a încheiat la finele săptămânii trecute. Cele două săptămâni de activităţi au culminat cu un pelerinaj la Mănăstirea Lainci, unde cei 26 de tineri viitori studenţi au primit diplome şi daruri din partea organizatorilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie din Craiova a organizat anul acesta cea de a III-a ediţie a Şcolii de Vară „Artă. Cultură. Spiritualitate”. Întreaga paletă de activităţi, cursuri, vizite de lucru şi pelerinaje a fost dedicată unui număr de 26 de liceeni din clasele terminale, selectaţi de data aceasta de la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnic şi de la Liceul de Arte din Târgu Jiu. Evenimentul de final a avut o încărcătură duhovnicească cu totul aparte, fiind marcat de ziua prăznuirii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tezviteanul, sâmbătă, 20 iulie. Cu acest prilej, elevii participanţi, alături de profesorii coordonatori au mers în pelerinaj la Mănăstirea Lainci, unul dintre cele mai importante centre monahala din Arhiepiscopia Craiovei. Cu această ocazie, tinerii au putut admira frumuseţea picturii murale, care împodobeşte sfânta mănăstire, şi au putut afla foarte multe lucruri interesante din istoria şi tradiţia monahală a locului.

La evenimentul de decernare a diplomelor de participale, alături de elevi au fost: diac. lect. dr. Mihai Ciurea, managerul proiectului, lect. univ. dr. Gabriela Mardale, pr. prof. dr. Codruţ Scurtu, profesor la Seminarul Teologic din Râmnic, prof. Aura Anghet, de la acelaşi liceu, şi prof. dr. Daria Ionescu Hăidău, directorul Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu.

„Este o mare bucurie că v-am avut alături”

La final de proiect, gândurile organizatorilor au cuprins urări de bine şi succes pentru cei 26 de viitori studenţi ai Universităţii din Craiova. „Au fost zile minunate petrecute împreună şi iată că, anul acesta, cea de a III-a ediţie a Şcolii de Vară ACS vine să încununeze un efort susţinut pe care l-am împărtăşit alături de colegii mei, care s-au implicat total în susţinerea activităţilor dumneavoastră. Este o mare bucurie că v-am avut alături şi trebuie să ştiţi că principala noastră grijă este aceea ca dumneavoastră să puteţi alege ceea ce este mai bun pentru viitor. Mulţumim IPS Părinte Irineu pentru fiecare povaţă şi pentru susţinerea pe care ne-a împărtăşit-o permanent. Dorim tuturor să aveţi parte de lumină şi pace în suflet şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască toate cele ce vă sunt de folos pentru mântuire”, a conchis diac. lect. dr. Mihai Ciurea, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova şi manager al Proiectului ACS-Rosse.

Roadele împărtăşite în cadrul programului ACS, ajuns anul acesta la final, s-au concretizat până în prezent în numărul celor care au ales să se înscrie la cursurile Facultăţii din Craiova, optând pentru Secţia de Pastorală sau Arte vizuale.

 

Pr. Ioniţă Apostolache