MSN

29.07.2019 – Eveniment aniversar la Catedrala Mitropolitană „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”: IPS Părinte Irineu, 11 ani de arhipăstorire la Craiova

Sâmbătă, 27 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineua împlinit 11 ani de la instalarea în scaunul vlădicesc de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Momentul a fost marcat la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde IPS Părinte a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Numeroşi preoţi şi credincioşi, monahi şi monahii din Mitropolia Olteniei au fost alături de IPS Părinte Irineu sâmbătă, 27 iulie, de Praznicul Sfântului Pantelimon, la împlinirea celor 11 ani de arhierie la Craiova. Evenimentul, precedat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Cetate, a fost încărcat de emoţie, IPS Părinte Mitropolit mulţumind tuturor pentru urările de bine, pentru rugăciune şi pentru dragostea cu care l-au înconjurat.

„Sfântul Mucenic Pantelimon este unit cu Mântuitorul Hristos”

În cuvântul de binecuvântare de la finele Slujbei Euharistice, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre viaţa şi minunile Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, dăctor fără de argint. „Astăzi îl cinstim pe Marele Mucenic Pantelimon, vindecătorul, tămăduitorul de boli, doctorul fără de arginţi. A practicat în timpul vieţii sale arta medicinei, devenind mai apoi ocrotitorul doctorilor şi vindecătorul bolnavilor. Viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelionom este impresionantă şi plină de exemple de fapte bune. Încă din fragedă copilărie, rămânând orfan de mamă, a urmat învăţătura cea bună a profesorului său Ermolae, unul din doctorii fără de arginţi şi acesta martir al Bisericii noastre. Această jertfă pe care şi-a însuşit-o din credinţa ca adevărată este legată în primul rând de exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru noi pe Sfânta Cruce … Aşadar, cinstindu-l pe Sfântul Pantelimon, noi avem toată puterea lui Dumnezeu în sufletele noastre. În suferinţa sa mucenicească el nu este niciodată singur, ci este totdeauna unit cu Mântuitorul Hristos, care i-a fost până la sfârşit mirele sufletului său”, a conchis IPS Părinte Irineu.

11 ani de rodnică activitate pastorală

Valenţele multiple ale activităţii pastorale purtate de Părintele Mitropolit Irineu în Arhiepiscopia Craiovei, pentru clerici şi credincioşi, a fost evidenţiată de pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural şi protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud. „În timpul arhipăstoririi Înaltpreasfinţiei Sale au fost construite din temelie zeci de biserici, iar peste 500 au fost reparate, consolidate, renovate prin eforturile comune ale preoţilor, autorităţilor şi credincioşilor din respectivele comunităţi şi sub atenta supraveghere a Înaltpreasfinţiei Sale. Trebuie menţionate eforturile depuse pentru atragerea fondurilor europene în vederea reparării, renovării şi reconsolidării unor biserici emblematice din Craiova şi împrejurimi precum bisericile monumente istorice Catedrala „Madona Dudu”, Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”, Biserica „Hagi Enuşi”, Biserica „Sfântul Nicolae Ungureni”, Biserica Mănăstirii Jitianu, adevărate repede ale artei şi culturii româneşti. De asemenea în cei 11 ani de arhipăstorire, Arhiepiscopia Craiovei şi-a întinerit personalul prin hirotonia a 278 de diaconi şi preoţi. Activitatea de asistenţă socială din cadrul Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei se desfăşoară atât prin intermediul parohiilor, mănăstirilor, cât şi la nivelul sectorului social, filantropic şi misionar şi al organizaţiilor neguvernamentale care funcţionează sub patronajul Mitropoliei Olteniei. Au fost înfiinţate opt centre sociale pentru copii în Craiova, Filiaşi, Tg. Jiu, Bucureşti, Lipovu şi Grădinari, centre pentru bătrânii nevoiaşi din Craiova şi Călimăneşti, un centru pentru persoane fără adăpost, precum şi insituţii de învăţământ, şcoli şi grădiniţe în Craiova, Grădinari şi Tg.Jiu. De asemenea, la iniţiativa IPS Irineu au fost puse în desfăşurare două proiecte sociale care vizează sprijinirea familiilor de preoţi cu mulţi copii şi a copiilor ai căror părinţi au decedat, prin acordarea de burse lunare. Le lângă grija pentru nevoile sociale, IPS Irineu a purtat de grijă şi pentru starea de sănătate a oamenilor, iar în ultimii ani donând echipamente medicale pentru spitalele din Craiova şi Segarcea, cu care s-a putut  înfiinţa secţia de transfuzii. Prin structurile sale, Arhiepiscopia Craiovei sprijină în mod direct 10.00 de persoane aflate în dificultate din judeţele Dolj şi Gorj.  Anul acesta are o semnificaţie aparte pentru credincioşii din cuprinsul Eparhiei Olteniei întrucât este an de sărbătoare de la înfiinţarea  Mitropoliei noastre. În acest context, în perioada 5-8 septembrie, cu binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi din încredinţarea Părintelui Mitropolit Irineu se va desfăşura în Cetatea Băniei întâlnirea tinerilor ortodocşi care va reuni peste 2.500 de tineri din comunităţile ortodoxe europene şi nu numai. Evenimentul, plasat sub motto-ul „Cu toţi suntem un potir, credinţă, nădejde şi dragoste”, îşi propune să ofere tinerilor prilejul cultivării a acelor aspecte care ţin de identitatea religioasă şi culturală a oltenilor”, a încheiat pr. Grigore Vulcănescu.

 Pr. Ioniţă Apostolache,

Doru Marcu