MSN

27.02.2012 – Duminica dinaintea Postului Mare în Arhiepiscopia Craiovei: „Să stăruim în rugăciune, în post şi nevoinţă!”

 

Perioada premergătoare Postului Mare s-a încheiat în catedralele, bisericile de enorie şi mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. Mii de credincioşi au trecut pragul sfintelor locaşuri pentru a marca începutul Postului Mare şi a pregătirii pentru întâmpinarea Sfintei Învieri a Domnului.

 

       La Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Craiova, câteva sute de credincioşi au venit la rugăciune în Duminica „Lăsatului sec de brânză”. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La finalul Sfintei Liturghii IPS Irineu a  rostit o rugăciune arhierească de dezlegare şi o rugăciune specială pentru Duminica dinaintea Postului Mare.

 

       În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a precizat că scopul final al Postului Sfintelor Paşti îl reprezintă moştenirea Împărăţiei Cerurilor. „Duminica aceasta ne aminteşte despre Izgonirea lui Adam din Rai. Prilej pentru noi de a ne reaminti că Adam cel Nou, Mântuitorul Iisus Hristos, ne aşteaptă la sfârşitul acestei perioade de post şi rugăciune pentru a ne face părtaşi la Dumnezeiasca Sa Înviere. Dacă în Adam cel vechi suntem chemaţi să ne curăţim sufletele şi trupurile, să ne ostenim pentru a dobândi partea cea bună, despre care ne vorbeşte Mântuitorul, în Adam cel nou, care este Însuşi Fiul lui Dumnezeu Înomenit, suntem chemaţi să moştenim Împărăţia Cerurilor, pregătită nouă de Tatăl Ceresc”. În continuare, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit i-a îndemnat pe credincioşi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea Marelui Praznic: „Prin post ne smerim trupul, punem simţirea ca să cugete şi să dorească numai cele duhovniceşti şi îndreptăm voinţa spre fapta cea bună, iar prin rugăciune înălţăm neîncetat cugetul nostru spre Dumnezeu şi cerem ca El să ne curăţească de toată întinăciunea şi să mântuiască sufletele noastre. Aşadar, să stăruim în rugăciune, în post şi nevoinţă şi vom constata, zi după zi, cum cresc bucuriile şi satisfacţiile duhovniceşti, pentru ca, în ziua Praznicului Învierii, să ne simţim cu totul uşuraţi şi liberi de patima păcatului”. 

        În cadrul Sfintei Liturghii din această duminică, tânărul teolog Mihai Croitoru a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Lipovu, din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.

(Gheorghe Cioiu)