MSN

30.03.2012 – Membrii Asociaţiei Vasiliada, convocaţi în cadrul Adunării Generale: Bilanţul activităţilor sociale în Arhiepiscopia Craiovei

Adunarea Generală a Asociaţiei Vasiliada, din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, s-a întrunit joi, în sala de festivităţi a Centrului Social „Mitropolitul Firmilian”. Pe ordinea de zi a figurat prezentarea Dării de seamă privind activitatea desfăşurată în anul 2011, aprobarea raportului financiar şi a bugetului previzionat pentru 2012, prezentarea şi aprobarea strategiei şi a obiectivelor pentru anul în curs.

În deschiderea adunării, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre foloasele pe care Asociaţia Vasiliada le-a adus de-a lungul timpului creştinilor aflaţi în suferinţă. „Sfântul Vasile cel Mare este părintele acestei asociaţii şi, în acelaşi timp, al acestei iniţiative. El s-a ostenit pentru cei săraci, a vindecat pe cei bolnavi, a mângâiat pe cei necăjiţi şi orfani. Iată că şi noi avem aasăzi posibilitatea, ca, reuniţi în jurul acestui ideal şi având ajutorul şi sprijinul Sfântului Vasile cel Mare, să ducem mai departe mandatul pe care Dumnezeu ni l-a dat din punct de vedere creştinesc. Avem aşadar datoria sfântă de a-i ajuta pe cei necăjiţi. Aşa se face că asociaţia noastră sporeşte prin activităţi, prin lucrări şi prin proiectele pe care le derulează în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei”, a subliniat IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Sprijin pentru 1820 de persoane nevoiaşe

Părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada, a amintit că, în anul 2011, Asociaţia a ajutat 1820 de beneficiari din judeţele Dolj şi Gorj, prin programele sociale derulate în cadrul a nouă aşezăminte sociale. De asemenea, părintele Stănulică a menţionat că toate aceste rezultate au fost obţinute cu ajutorul a 45 de specialişti şi 67 de voluntari. „Pentru anul în curs, membrii Adunării Generale au aprobat principalele direcţii strategice de acţiune. Ele vizează, pe de o parte, consolidarea stabilităţii financiare prin atragerea de noi finanţări nerambursabile, în special finanţări din partea Uniunii Europene, dar, în acelaşi timp, ne propunem să dezvoltăm activităţi de economie socială. Ne propunem să înfiinţăm o întreprindere socială în cadrul căreia urmează să lucreze persoane care s-au eliberat din sistemul de detenţie. Cel de-al doilea obiectiv strategic este de a ne dezvolta aria de proiecte şi servicii sociale”, a încheiat preşedintele Asociaţiei Vasiliada.

Principala activitate a Asociaţiei „Vasiliada” reprezintă oferirea de servicii sociale persoanelor, familiilor, grupurilor sociale şi comunităţilor aflate în situaţii de dificultate sau generatoare de marginalizare socială.