23.04.2012 – IPS Părinte Irineu a resfinţit bisericuţa Mănăstirii „Sfântul Gheorghe – Prisaca”

Relatari

 
Aproape două sute de credincioşi au participat sâmbătă, 21 aprilie, la resfinţirea bisericii mici a Mănăstirii „Sfântul Gheorghe – Prisaca”, situată pe cea mai înaltă colină de lângă Craiova. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a marcat încheierea lucrărilor de refacere a picturii la biserica – paraclis a aşezământului monahal, ridicată în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Firmilian al Olteniei.

 
          În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a vorbit credincioşilor despre prezenţa mântuitoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în viaţa oamenilor. „Credinţa în Înviere reprezintă piatra de temelie a Bisericii noastre. Purtăm în noi Învierea Domnului şi ne pregătim permanent pentru propria noastră înviere. Sfintele Taine ale Bisericii nu sunt altceva decât arvuna Învierii, aşteptând, aşa cum mărturisim şi în Simbolul de Credinţă, «învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie». Aşadar, Învierea este atât de adânc împrimată în noi, încât, la Înfricoşata Judecată vom fi purtători ai luminii dumnezeieşti, în măsura în care ne-am ostenit în lumea aceasta. Fiecare faptă bună, fiecare gând curat, fiecare rugăciune vor aduce o sclipire de lumină în interiorul nostru, o lumină sacră ce ne va sfinţi, va şterge stricăciunea din noi devenind templu binecuvântat al Duhului Sfânt. De aceea, efectele Învierii sunt vizibile pe toată durata vieţii noastre. Sfinţirea apei la praznicul Botezului Domnului, sau la Izvorul Tămăduirii, sfinţirea bisericilor, a untdelemnului la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, toate sunt o reflecţie a Învierii în lucrurile pământeşti, prin binecuvântarea episcopului sau a preotului”.
        În încheiere, Mitropolitul Olteniei a amintit despre bucuria ce va fi trăită de toţi credincioşii din Oltenia, care vor primi în perioada 28 aprilie – 5 mai, moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cel care, în urmă cu 162 de ani, era instalat la Craiova, în scaunul de episcop al Râmnicului Noului Severin. Sfintele sale moaşte vor fi purtate în procesiune în toate eparhiile Mitropoliei Olteniei, pe meleagurile păstorite vreme de 17 ani de Sfântul Ierarh.

 
       Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” a fost ridicată în anul 1950 în zona cunoscută sub numele „Viile Prisaca”, pe cea mai înaltă colină de lângă Craiova. Deoarece biserica cea mică a aşezământului monahal devenise neîncăpătoare pentru numărul credincioşilor, în ultimii ani a fost ridicată o nouă biserică. Lucrările de construcţie au început în anul 1998 şi au fost încheiate în anul 2010, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, atunci când sfântul lăcaş a fost sfinţit de IPS Părinte Mitropolit Irineu.