MSN

29.06.2012 – Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel în Arhiepiscopia Craiovei

 

Astazi, 29 iunie, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mai multe locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei îşi vor sărbători hramul. Cu acest prilej, Inalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei va oficia Sfânta Liturghie la altarul Bisericii „Sfinţii Apostoli” din municipiul Târgu Jiu. Situată pe „Axa Brâncuşi”, alături de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, sfântul locaş se numără printre cele mai importante monumente istorice ale municipiului de pe malul Jiului. Marele sculptor a participat personal la sfinţirea bisericii, legându-se sufleteşte de acest loc pe care, din proprie iniţiativă, l-a ales pentru a centra spaţial cele trei lucrări ale sale.

La Craiova, Biserica „Sfinţii Apostoli” va îmbrăca de asemenea haină de sărbătoare. Situată pe strada cu acelaşi nume, foarte aproape de centrul istoric al oraşului, biserica este monument istoric, fiind construită în jurul anului 1783.