MSN

28.08.2012 – Trei arhierei au sfinţit Biserica „Sfântul Ilie”, de la Schitul de Sus: Un nou locaş de închinare în Episcopia Severinului şi Strehaiei

 

Monahismul mehedinţean a primit, în cea de a XII-a Duminică de după Rusalii, încă un locaş de închinare. Biserica „Sfântul Ilie Tezviteanul” de la Schitul de Sus, al Mănăstiri Topolniţa, a fost sfinţit la opt ani de la temeluire.

 

Sute de credincioşi mehedinţeni au luat parte la slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Mare Prooroc Ilie” a Schitului de Sus, din vecinătatea Mănăstirii Topolniţa. Sărbătoarea a început din seara zilei de sâmbătă, 25 august, prin slujba Vecerniei unită cu Privegherea. A doua zi, după slujba Acatist, a urmat slujba de târnosire a sfântului locaş şi Sfânta Liturghie. Întregul ceremonial liturgic a fost oficiat de: Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de către o parte din membrii Corului Kinonia.

 

„Ce să fac ca să dobândesc viaţa de veci?”

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, despre dialogul Mântuitorului cu „Tânărul bogat” (Matei 19, 16-26). In acest context, IPS Părinte a vorbit credincioşilor despre ce scopul suprem al existenţei omeneşti, ca năzuinţă permanentă după Dumnezeu şi după Împărăţia Cerurilor. „Din Evanghelia de astăzi aflăm răspuns la o întrebare ce străbate întreaga noastră viaţă: «Ce trebuie să fac ca să dobândesc viaţa de veci?». Mulţi au considerat că Împărăţia lui Dumnezeu este pe pământul acesta şi au aşezat acest acest spaţiu în locul Raiului. Aşa s-a nscut ideea de «paradis pământesc» pe care unii îl făgăduiau celor care slujeau deşertăciunilor lumii. Alţii au crezut că Împărăţia lui Dumnezeu stă în mâncare şi băutură, desfătându-se întreaga lor viaţă. În mintea celor bogaţi banii şi comorile pământului reprezentau idealul suprem, logica întregii lor existenţe. Pe toate însă Dumnezeu le vădeşte ca deşertăciune, praf şi cenuşă, aşa cum spune înţeleptul scriitor. Toate fac parte din ceea ce este pământesc, slab şi stricăcios. Într-una din Sfintele Evanghelii, Hristos Domnul ne vorbeşte despre partea cea bună pe care Maria, sora lui Lazăr, şi-a ales-o şi care «nu se va lua de la ea». El ne arată că, deasupra tuturor grijilor lumeşti şi a bogăţiilor trecătoare, trebuie să stea negreşit dorirea după Împărăţia Cerurilor. Aceasta este permanenta năzuinţă şi permanenta osteneală de a fi mai buni, mai curaţi sufleteşte pentru a ajunge acolo unde «nu este nici întristare, nici suspin». Prin urmare, comoara noastră este în ceruri, alături de Tatăl Cel Ceresc”, a spus IPS Părinte Mitropolit.

            La rândul său, PS Părinte Nicodim le-a mulţumit ierarhilor prezenţi pentru participare şi împreună slujire şi i-a binecuvântat pe mehedinţenii prezenţi. Totodată, arhiereul mehedinţean a înmânat mai multe gramete de mulumire binefăcătorilor cinstitului aşezământ în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru ajutorul acordar la ridicarea bisericii.

 

 

 Schitul de Sus în istoria monahismului mehedinţan

Piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei, de către preasfinţitul Damaschin Coravu, pe atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.  Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994-2004 sub coordonarea preacuviosului arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul autorităţilor locale, al enoriaşilor şi al altor donatori.  Pictura sfântului locaş s-a realizat între anii 2008-2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica „fresco”, cu sprijinul Primăriei „Izvoru Bârzii” şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

            Schitul de Sus este afiliat Mănăstirii Topolniţa, veche vatră monahală, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana sub domnia lui Radu Basarab (1374-1385).

 

(Diac. Ioniţă Apostolache,

Cătălin Cernătescu)