MSN

29.11.2012 – Serile Filocaliei la Târgu Jiu!

 

Am trăit o seară minunată, de adâncă emulaţie spirituală, la prima întâlnire de suflet a «Filocaliei», desfăşurată la Cercul Militar din Târgu Jiu, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. A fost o pilduitoare şi splendidă purificare a firii, când simţi că sufletul ţi se umple de lumină ascultând glasul binecuvântat de Dumnezeu ce dăruieşte cu generozitate harul înţelepciunii şi al reflecţiei spre adâncă luare aminte. Cu atât mai mult, cu cât, a fost rânduit să fie rostit într-o sală plină până la refuz şi cu atâţia tineri “încărcaţi” cu ghiozdanele de şcoală, veniţi ca să preguste din izvorul fără de sfârşit al credinţei. Am simţit că tinerii aceştia au atâta nevoie de modele de viaţă, de acele paradigme educaţionale demne luat în seamă!

 

Mireasma rostirilor care ne îndeamnă să vedem cu ochii minţii noastre!

Parcă nici n-am observat că se aşezase alături de mine Părintele Stareţ Ioachim Pârvulescu, pentru că eram copleşit de cuvintele Întâistătătorului nostru şi de mireasma rostirilor care ne îndeamnă să vedem cu ochii minţii noastre ceea ce se desluşeşte dincolo de analiza creaţiei Lui Dumnezeu, pe scara pe care omul osteneşte mereu, în urcuşul său duhovnicesc, pentru a crede că poate ajunge în timp la cunoaşterea tainelor cereşti! Nu am rezistat nici măcar acolo tentaţiei de a-i pune câteva întrebări ÎPS Dr. Irineu, chiar şi în rumoarea sălii care se umplea vâzând cu ochii şi în atmosfera de aplecare smerită a feţelor bisericeşti de a da bineţe Înaltului, încercând să aflu dacă în vremurile acestea în care oamenii sunt sideraţi de fantomele crizei, ar mai fi loc şi pentru speranţă, aceea care ştim noi, profanii, că moare ultima, dacă le mai putem oferi argumente plauzibile acelora care vorbesc şi umplu canalele media cu “ştiri senzaţionale” despre Apocalipsă, despre viziunile eshatologice ale pretinsului sfârşit al civilizaţiei sau despre ceea ce înseamnă educaţia cea de toate zilele pentru aceşti minunaţi tineri care se îndreaptă cu speranţă şi cu încredere spre Dumnezeu! Iar în răspunsul său de amplitudine şi rezonanţă spirituală, cu glasul de un calm olimpian, ÎPS Irineu a subliniat că speranţa noastră este o anticipare fericită şi nedesluşită a unui lucru bun, o aşteptare confidentă în lucrurile binevenite şi dorite de cineva, chiar dacă această dorinţă de bine şi de împlinire, de cele mai multe ori intră în conflict cu această realitate cotidiană care ne încearcă la tot pasul. Poate că atunci, mintea noastră răvăşită şi prea încercată, care nu poate accepta realitatea neconfortabilă şi chiar dureroasă a traiului de zi cu zi, îşi asumă o altă realitate, puternic transpusă în viitor, corespunzătoare aşteptărilor spre mai bine! Ei, bine, tocmai această anticipare sau asumare a destinului o numim noi speranţă! Speranţa se dovedeşte un ecou care se prelungeşte în sufletul fiinţei umane, iar în acest sens, poate că speranţa este dorinţa neostoită după fericire a minţii noastre, dar cum fericire nu este acum pe pământ, atunci omul şi-a creat fericirea în mintea lui, aşteptându-se ca în viitor această fericire să se metamorfozeze şi să se concretizeze în realitate. Căutarea dorită a speranţei mai înseamnă şi aşteptarea împlinirii fericirii dorite de om în sufletul său! De multe ori, fiinţa umană a fost înşelată în aşteptările după fericire, iar în acest fel omul şi-a pierdut încrederea în speranţă. Iată, oamenii parcă nu mai au în ce spera din cele lumeşti, iar aceasta se întâmplă pentru că mintea lor a pierdut modelul dobândirii fericirii prin credinţă. În realitatea cotidiană, fericirea şi speranţa s-au denaturat sau au dispărut demult, iar acolo unde nu este fericire, nu poate fi nici speranţă! Speranţa nu îşi mai are un suport credibil pe pământul acesta bântuit de fantomele demonilor!

 

Noi ne întregim prin gustarea filonului de lumină al credinţei

Apocalipsa? Ce este aceea Apocalipsa, întreabă cu accent retoric şi chiar cu o disimulată nedumerire Înalt Preasfinţitul Irineu. De la cunoaşterea raţională la cunoaşterea comunicativă, noi ne întregim prin experienţă, prin gustarea filonului de lumină al credinţei, pentru că numai frumuseţea care izvorăşte din interiorul fiinţei, din esenţa lucrurilor, numai aceea ne atrage! De bună seamă, cuvintele profetice ale Lui Iisus vin ca un răspuns la curiozitatea ucenicilor Săi privind destinul Templului din Ierusalim şi sfârşitul lumii prin instaurarea Împărăţiei Mesianice (Marcu 13:1), iar în gândirea ucenicilor, distrugerea Templului şi “sfârşitul veacului” erau evenimente strâns legate între ele (Matei 24:1-3). Numai privind în interiorul lucrurilor, noi descifrăm taina lucrului în sine, “logosul” din interiorul lucrului care ne înconjoară! Proclamând venirea Împărăţiei Cerurilor sau Împărăţia Lui Dumnezeu, Iisus Hristos s-a îndepărtat de prezentarea acesteia ca o împărăţie lumească, instaurată prin alungarea autorităţilor romane, şi a vorbit despre o împărăţie care “nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36), iar actualizând conceptele pe care le utilizăm, ca un bun “pedagog” al sufletelor noastre, El nu a contrazis direct înţelegerile eronate ale contemporanilor Săi, ci a pornit de la ceea ce credeau aceştia, pentru a-i ajuta să înţeleagă un adevăr superior. Ştim bine că în cele spuse pe Muntele Măslinilor, Iisus a răspuns întrebărilor ucenicilor, dar, discret, a înlocuit scenariul clasic din literatura apocaliptică, atât de temătoare, cu o eshatologie alternativă, mai ales că încă din vremurile acelea războaiele, epidemiile şi dezastrele naturale erau considerate semne ce anunţau sfârşitul lumii. Şi în religiile păgâne dezastrele în sine erau instrumentele prin care se producea sfârşitul, dar Mântuitorul Iisus Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi să nu interpreteze conflictele politice, foametea, epidemiile şi cutremurele drept semne ale sfârşitului, pentru că acestea erau doar semne ale “începutului durerilor”, nicidecum ale sfârşitului (Matei 24:8). Dar, când ucenicii L-au întrebat, când va avea loc sfârşitul, Iisus nu a răspuns acestei întrebări, atrăgând atenţia că “despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni” (Marcu 13:32 ).

Singurul care are loc în existenţa noastră este Dumnezeu!

Materia nu are decât o mică dimensiune în periplul existenţial al omului, fiindcă noi purtăm bogăţiile în sufletul nostru, iar singurul care are loc în existenţa noastră, fără să ne împovăreze, este Dumnezeu! Şi pentru a confirma acest adevăr incontestabil, la sfârşitul expunerii Mitropolitului Olteniei, Poetul Florin Saioc, “patriarhul versului gorjean”, cum îl numea Viorel Gârbaciu, a recitat două minunate poezii despre “Răstignire” şi despre “Învierile” din sufletul nostru, în aplauzele celor prezenţi! Mintea şi sufletul auditoriului au fost fascinate de acordurile cântecelor elevilor Liceului Teologic din Târg Jiu, ca un semn că prima dintre “Serile Filocaliei” ne-a demonstrat cu prisosinţă că tot ceea ce face ca să se vorbească de muzica bisericească românească şi să se arate un interes pentru cercetarea şi cunoaşterea ei cât mai deplină este, în primul rând, vechimea, care în pofida forţelor distructive la care a fost supusă, a reuşit să reziste veacuri la rând, păstrându-şi nealteraltă esenţa şi robusteţea. În încheierea reflecţiilor minunate din prima seară a «Filocaliei», am înţeles câtă nevoie este să medităm întotdeauna cu atenţie la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, iar ca să dobândim Împărăţia Cerului, Mântuitorul ne învaţă ca să ţinem poruncile Lui, mai ales că viaţa noastră este de continuă pregătire pentru a agonisi cele necesare Împărăţiei Cerurilor!  

                                                                                      Profesor Vasile GOGONEA