MSN

21.02.2013 – Părintele Laurenţiu Zăvadă din Răcari a plecat la Domnul

 

Miercuri, 20 februarie, şi-a început marea călatorie spre veşnicie preotul Laurenţiu Paul Zăvadă, parohul Bisericii „ Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Răcarii de Sus, Protoieria Craiova Nord, judetul Dolj. S-a născut într-o familie de buni creştini, la data de 12 martie 1965, în oraşul Târgu Jiu. După şcoala gimnazială a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova, pe care le-a finalizat în anul 1987.

       În 1991 s-a căsătorit cu Ecaterina. Rodul căsătoriei lor a fost plinit prin naşterea lui Tedi – Mihai. Misiunea preoţiei o începe în judeţul Mehedinţi, la Parohia Iablaniţa, unde a slujit doi ani, apoi în Parohia Tâmna, unde a păstorit alţi doi ani. În 1996 a venit ca slujitor în Parohia Răcari, pe care a păstorit-o, până când o boală nemiloasă l-a răpit din mijlocul familiei şi a enoriaşilor care l-au iubit şi îndrăgit, la vârsta de numai 47 de ani. Părintele Laurenţiu Paul Zăvadă va fi condus de către cei dragi pe ultimul drum pământesc, sâmbătă, 23 februarie, slujba de prohodire urmând a fi săvârşită în biserica parohială din Răcarii de Sus.

       Rugăm pe Dreptul Judecător să-i ierte păcatele cele cu voie, cele fără de voie, cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul şi să-l odihnească cu drepţii în veşnicele Sale lăcaşuri!

Pr. Constantin Mladin