25.03.2013 – Sfântă Liturghie arhierească la Seminarul Teologic din Craiova

Evenimente


Elevii şi cadrele didactice de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova l-au avut sâmbătă, 23 martie, în milocul lor, pe Întâistătătorul Bisericii din Oltenia, Inalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Paraclisul Seminarului, împreună cu părinţii profesori.
       Momentele liturgice au încununat astfel prima săptămână a Postului mare, numită şi „duhovnicească”, o săptămână a sufletului şi a pocăinţei în care elevii seminarişti au participat, alături de profesorii lor, la programul liturgic specific acestei perioade şi au organizat, la orele serii, întâlniri cu profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova şi cu alţi invitaţi, pe teme ziditoare de suflet.

 
       În cadrul Sfintei Liturghii, tinerii seminarişti au primit Taina Sfintei Împărtăşanii, aşa cum o fac în fiecare an la finalul primei săptămâni din Postul Sfintelor Paşti. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu i-a îndemnat pe elevii seminarişti să-şi păstreze curăţia interioară pentru a fi întotdeauna vrednici de împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului. „Primind trupul şi sângele Domnului nostru Iisus aţi devenit purtători de Hristos, adică iluminaţi, îndumnezeiţi şi chemaţi să fiţi împreună cu Dumnezeu la ospăţul sacru, la Cina cea de taină, aşa cum spunem în rugăciune: Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte!  Ca atare, în Postul Mare avem ocazia să pregătim momentele fericite ale întâlnirii cu Dumnezeu, să ne sfinţim prin post, rugăciune şi fapte bune. Avem nevoie de viaţă duhovnicească, avem nevoie să ne apropiem de Dumnezeu, pentru că viaţa pământească este trecătoare, iar noi ne aflăm în aşteptarea vieţii celei veşnice, aşa precum mărtirisim în Crezul nostru ortodox: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Aşadar, siliţi-vă să fiţi vrednici de împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului, căci numai aşa vom birui toate ispitele vieţii acesteia, vom primi Darurile Sale cereşti şi ne vom putea bucura în noaptea sfântă, când Iisus Hristos va dărui înviere sufletelor şi trupurilor noastre”, a încheiat IPS Irineu.

       În sâmbăta pomenirii celor plecaţi în veşnicie, nu au fost uitaţi nici ctitorii şi binefăcătorii Seminarului Teologic plecaţi la Domnul, pentru care a fost săvârşită o slujbă de Parastas. Tot în această zi, în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, diaconul Sanda Cosmin Nicolae a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Radovan, Protoieria Craiova Nord iar tânărul teolog Samfira Răzvan a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din oraşul Calafat, Protoieria Băileşti.   

                                                                         Gheorghe Cioiu