MSN

27.03.2013 – Facultatea de Teologie din Craiova sprijină încadrarea pe piaţa muncii a absolvenţilor

Pe parcursul a doi ani, în perioada 3 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2013, Facultatea de Teologie a Universității din Craiova implementează proiectul POSDRU/109/2.1/G/81762, intitulat „Competenţe socio–umane pentru piaţa muncii  din regiunea Sud – Vest Oltenia”.

       Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a 300 de studenţi de la şapte specializări universitare din domeniul socio-uman (Teologie, Asistență Socială, Sociologie, Relații Internaționale și Studii Europene, Istorie, Română și Comunicare).

       După cum ne-a precizat părintele diacon conf. univ. dr. Gelu Călina, coordonatorul proiectului, în luna martie, studenții au continuat să participe la stagiile de practică profesională din instituțiile de primire: Consiliul Județean Dolj, Arhiepiscopia Craiovei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, Asociația „Vasiliada”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Muzeul Olteniei, Parohia „Sfinții Arhangheli”, Parohia „Sfântul Nicolae-Dorobănția”, Grupul Școlar „Traian Vuia”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”.
       Totodată, s-a continuat evaluarea psihologică, informarea și consilierea studenților în cadrul “Centrului de evaluare socio-profesională și orientare pentru o carieră în domeniul socio-uman” creat în cadrul proiectului, în vederea identificării nevoilor si aşteptărilor acestora cu privire la cariera lor profesională. În luna martie au beneficiat de serviciile Centrului studenţi de la specializările: Relații Internaționale și Studii Europene, Asistență Socială şi Sociologie.

      Proiectul „Competenţe socio–umane pentru piaţa muncii  din regiunea Sud – Vest Oltenia” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie: 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.

                                               Gheorghe Cioiu