MSN

28.03.2013 – Campania “Dar cu drag de Mărţişor”, la final

       Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a găzduit miercuri, 27 martie, un spectacol de muzică, poezie şi coregrafie, organizat de Fundaţia “Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei. Evenimentul a marcat încheierea campaniei umanitare “Dar cu drag de Mărţişor”, ediţia a IX-a, lansată la începutul lunii martie, în cadrul căreia, elevi voluntari din Craiova au confecţionat mărşişoare din lut, care au fost expuse spre vânzare. O parte din fondurile obţinute au fost folosite pentru a ajuta un copil diagnosticat cu sindrom Down şi o familie nevoiaşă cu cinci copii minori, care au rezultate deosebite la învăţătură.

       „Am pus mult suflet în această campanie şi ne bucurăm că am întâlnit oameni care să ne sprijine, care să îşi dorească să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie de noi, de solidaritatea noastră. În tot acest timp în care ne-am unit în campania de Mărţişor, în care ne-am dat silinţa să realizăm cât mai multe mărţişoare, cât mai frumoase şi diversificate, am simţit dragostea şi puterea de dăruire a acestor copii, voluntari care ne-au fost alături şi cărora le mulţumim, pentru gestul lor sincer de ajutorare”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”.

                      Spectacol de poezie, muzică şi coregrafie

       Cu acest prilej,  mai mulţi elevi din Craiova au interpretat cântece, au recitat poezii despre mamă şi au transformat sala de festivităţi a Inspectoratului într-o adevărată scenă în care au prezentat spectacole de coregrafie. Din program au făcut parte Formaţia corală „Vox Veris”, a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, elevii Ilie Raluca, Alexandru Anastasia, Nicorescu Theodora, Iliescu Iulia, Chifu Eliza, Ştirbu Smaranda, Bălă Theodora, Ilie Alesia, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, şi Păceană Maria, de la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, sub coordonarea prof. Iuliana Paşcalău, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi „Caribbean Latin Show 39”, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Printre cei prezenţi la acest spectacol s-au aflat profesori şi directori de la şcolile din Craiova, alături de părintele profesor Gheorghe Pîrva, Inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, care a subliniat rolul voluntariatului şi a actelor de caritate în formarea spirituală a copiilor.

       „Încheierea campaniei „Dar cu drag de Mărţişor” a fost un moment de sărbătoare, în care copiii nu numai că şi-au dezvoltat abilităţile creative, că au desenat, au pictat şi au confecţionat mărţişoare, dar au învăţat să dăruiască, să muncească în folosul celor care au mai multă nevoie de ajutorul lor, de munca lor. Nu putem decât să ne bucurăm şi să îi felicităm pe profesorii şi directorii care s-au implicat în această campanie şi pe elevii care s-au străduit să dăruiescă celorlalţi, din adâncul sufletului, bucuria lor”, a adăugat părintele profesor Gheorghe Pîrva. Campania de Mărţişor a venit şi în ajutorul copiilor aflaţi în suferinţă, internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, pentru că o parte din fonduri au fost direcţionate către pictarea saloanelor Secţiei de Chirurgie Pediatrică de la această unitate medicală. Acţiunea a fost realizată de către elevi ai Şcolii nr. 29 Nicolae Romanescu din Craiova, coordonaţi de prof. Cătălin Ostroveanu. „Suntem fericiţi că am putut contribui la această mare campanie şi vom răspunde cu drag acţiunilor de ajutorare a semenilor ori de câte ori vom avea posibilitatea. Pentru aceasta, le suntem recunoscători elevilor pentru că au înţeles că o faptă bună, din partea fiecăruia, înseamnă o rază de lumină şi speranţă, în sufletul celor aflaţi într-o situaţie de nevoie”, a mărturisit prof. Cătălin Ostroveanu. 

                              Diplome pentru elevii voluntari

       La finalul spectacolului, Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” a acordat diplome de merit tuturor voluntarilor care s-au implicat în campania „Dar cu drag de Mărţişor”, copiii fiind foarte mulţumiţi de rezultatele muncii lor. „Pentru mine, este  o adevărată împlinire faptul că am putut face ceva frumos pentru cei din jur. Nu este prima campanie în care am dorit să ajut, sper să nu fie nici ultima, pentru că întotdeauna vor fi oamani care au nevoie de dragostea noastră, de sprijinul nostru”, a completat Mihaela Bălă, elevă la Şcoala nr. 39 „Nicolae Bălcescu” din Craiova.

 

Gabriela Popescu