MSN

Judeţul Dolj

Mănăstiri din Judeţul Dolj

1. Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Craiova (Catedrala Mitropolitană)

2. Mănăstirea “Toţi Sfinţii” (Paraclisul Mitropolitan)

3. Mănăstirea Cârcea

4. Mănăstirea Jitianu

5. Mănăstirea Maglavit

6. Mănăstirea Popânzăleşti

7. Mănăstirea Sadova

8. Mănăstirea “Sfântul Gheorghe” Prisaca

1. Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Craiova (Catedrala Mitropolitană)

www.catedralasfantuldumitrucraiova.ro


Egumen/Stareţ
Mare Eclesiarh: Protos. Vladimir Dărângă

Istoric

Construită în stil bizantin, Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie“ este una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Craiova. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (secolul al XII-lea – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Având în vedere că i se mai zice şi „Băneasa“, epitet folosit târziu (secolele XVIII-XIX), s-a crezut că, de fapt, ctitorii ei trebuie să fi fost boierii craioveşti, bani ai Olteniei. A făcut parte din sistemul de apărare a oraşului Craiova. S-a numit „Domnească“ pentru că din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). După părerea marelui istoric Nicolae Iorga, pe lângă biserica „Sfântul Dumitru“ din Craiova a funcţionat cea mai veche şcoală de preoţi şi dascăli din Oltenia. Din anul 1939, Biserica „Sfântul Dumitru“ din Craiova devine Catedrala mitropolitană a Olteniei.

Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir“ este cea mai veche biserică din Craiova. Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească sau „Băneasa“, aşa cum era cunoscută în vechime, pare să se confunde cu existenţa istorică a oraşului Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că: „biserica veche «Sfântul Dumitru» din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-IX“.

Poziţia strategică pe care a fost aşezată şi ţinuta ei grandioasă fac din această biserică un adevărat turn de apărare a oraşului.

Păstrarea şi perpetuarea stilului bizantin al secolelor X-XV de către boierii craioveşti şi ulterior de voievodul Matei Basarab l-au determinat pe istoricul P. Constantinescu Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o şi de marea victorie împotriva otomanilor de la Rovine.

Clopotniţa bisericii, element de provenienţă antică

Deşi ulterior refăcută în totalitate, Biserica Domnească din Craiova păstrează şi acum amintirea veacurilor trecute prin clopotniţa sa construită din cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni), aceleaşi cărămizi care se găsesc şi în componenţa mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi din suburbia Craiovei Mofleni.

În anul 1884, Bogdan Petriceicu Hasdeu vorbea de clopotniţa bisericii ca fiind singurul element rămas din fundaţia iniţială. După aceste considerente, Hasdeu a presupus că vechimea bisericii ar fi cu 200 de ani mai devreme de anul 1651, atunci când apare în istorie ca ctitorie a domnitorului Matei Basarab.

În inscripţia păstrată din timpul domniei lui Matei Basarab nu se pomenesc ctitorii anteriori, lăsând să se înţeleagă faptul că monumentul îi aparţine din temelie domnitorului.

Biserică a boierilor craioveni şi piesă de rezistenţă în apărarea cetăţii Băniei

Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (sec. XII – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. După cele mai multe opinii istorice, biserica „Sfântul Dumitru“ a fost ctitoria marelui ban Barbu Craioveanu, care avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de anul 1500.

Prin faptul că biserica a fost socotită ca veche ctitorie a banului Barbu, în vechile hrisoave ea apare cu denumirea de „Băneasa“.

În decursul timpului, Biserica Băneasa a fost susţinută nemijlocit de banii cetăţii. Lângă biserică se aflau casele banilor cetăţii, iar aşezarea ei nu a fost deloc întâmplătoare: pe de o parte era biserica marilor familii boiereşti, iar pe de altă parte făcea parte din sistemul de apărare a oraşului.

Craiova, scaun bănesc, chiar dacă nu a fost niciodată înconjurată de ziduri, a avut totuşi un sistem de apărare bine aşezat, plan din care făcea parte şi Biserica „Sfântul Dumitru“. La Craiova, unde primejdia putea veni numai din sud şi sud-vest, mănăstirile şi bisericile cu rol de apărare au fost amplasate mai ales în această parte a cetăţii.

Începând cu Biserica „Sfântul Dumitru“ se va distinge vechea linie de puncte de observaţie din oraş către drumul Vidinului şi către vadurile de trecere a Jiului din preajma mănăstirilor Coşuna şi Jitianu, explicaţie justificată deoarece aceste biserici şi mănăstiri au fost construite de domni şi marii bani ai Olteniei, tocmai pentru a asigura apărarea acestui târg cu o vechime pierdută în negura timpului.

În anul 1731, austriecii au întocmit aşa-numitul „plan al literei H“, pentru a întări şi fortifica locul pe care se afla Casa Băniei şi Biserica „Sfântul Dumitru“ „fiindcă situaţia lui era mai înaltă decât a celorlalte locuri din Craiova şi întinderea lui nu era atât de mare“. Totuşi acest plan nu a fost dus la bun sfârşit din cauza împotrivirii generalului Francisc Wallis, comandantul suprem al trupelor militare din Oltenia.

Biserică Domnească

Printre numirile cu care a defilat de-a lungul istoriei este şi cea de Biserica Domnească, denumire care se mai păstrează şi astăzi. Un zapis din 11 noiembrie 1645 pomeneşte de „ Biserica Domnească ot Craiova“. S-a numit „Domnească“ pentru că, din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Domnitorul Matei Basarab rezideşte în anul 1651 biserica străbunilor săi de la care îi rămăsese oraşul Craiova ca „o moşie de strămoşi“. Tot în timpul domniei sale, în anul 1657, Biserica Domnească a primit vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, însoţit de diaconul său Paul de Alep. Vorbind despre primirea care li s-a făcut aici, Paul de Alep spunea: „Am fost întâmpinaţi la intrarea în Craiova de banul Olteniei, boieri şi popor. Aceştia ne-au condus în biserica cea mare, de piatră, zidită de ultimul Matei Vodă, cu hramul „Sfântul Dumitru“, care seamănă întocmai cu biserica din Curte (Curtea domnească din Târgovişte), fiind ridicată pe patru stâlpi înalţi şi având un aspect luminos şi încântător“.

Deci, Biserica „Sfântul Dumitru“ a fost locul în jurul căruia a gravitat ani de-a rândul viaţa oraşului Craiova, mai ales că lângă ea se înălţau casele Băniei, care au adăpostit de-a lungul veacurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, vremelnica administraţie din timpul stăpânirii austriece, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei. Cei care mergeu pentru a fi judecaţi de Divanul cetăţii treceau de obicei pe la Biserica cea mare, „Sfântul Dumitru“, pentru jurământ şi pentru pecetluirea hotărârii judecătoreşti.

A suferit mai multe stricăciuni de-a lungul vremii, iar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost parţial restaurată; i s-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole (toate bisericile fiind lipsite complet de geamuri).

Era foarte des vizitată de episcopii de la Râmnic: Grigorie Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret, Nectarie şi de aceea a dobândit calitatea de biserică episcopală.

Închisă 40 de ani

Din cauza stricăciunilor pe care le-a suferit de-a lungul vremii, biserica a avut o existenţă destul de grea, parcurgând foarte repede drumul de la bunăstare la paragină. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica „Sfântul Dumitru“ a fost tot mai mult neglijată, averile de care dispunea trecând în proprietatea privată, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul Bisericii Madona Dudu. Cutremurul din 1838 îi cauzează stricăciuni foarte mari.

Au existat numeroase încercări de reparare a bisericii, dar toate au fost în zadar. Din cauza stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape cu desăvârşire timp de 40 de ani.

În anul 1889, Biserica „Sfântul Dumitru“ este dărâmată complet şi refăcută din temelie de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, cu sprijinul regelui Carol I şi al reginei Elisabeta.

La 12 octombrie 1889 s-a aşezat piatra de temelie, iar pe data de 26 octombrie 1933 biserica a fost terminată definitiv şi sfinţită în timpul arhipăstoririi episcopului Vartolomeu al Râmnicului şi Argeşului. Pictura bisericii a fost realizată între anii 1907-1933 de către pictorii francezi Menpiot şi Baries, picturile ornamentale din biserică şi din pridvor de pictorul german Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjean Keber.

Catedrală mitropolitană

În decursul timpului, Biserica „Sfântul Dumitru“ şi-a îndeplinit după rânduială rolul de Catedrală arhiepiscopală. Din 25 martie 1939, atunci când Arhiepiscopia Craiovei capătă şi rangul de Mitropolie a Olteniei, biserica devine Catedrala mitropolitană, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Firmilian.

În anul 1976 s-au executat lucrări de spălare şi luminare a picturii interioare. Din cauza stricăciunilor suferite la cutremurul din 1977, a fost nevoie ca biserica să fie resfinţită, după ce au fost terminate lucrările de consolidare. Slujba de resfinţire a bisericii a fost săvârşită de către mitropolitul Olteniei, Nestor, în anul 1978, de ziua Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir.

Biserica Sfântului Dumitru din Craiova a fost şi este coloana vertebrală a vieţii spirituale din oraş, deoarece aici slujeşte Arhipăstorul cetăţii Băniei şi Mitropolitul Olteniei. Aici se găsesc moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana.

Potrivit marelui istoric Nicolae Iorga, pe lângă Biserica „Sfântul Dumitru“ din Craiova a funcţionat cea mai veche şcoală de preoţi şi dascăli din Oltenia.

2. Mănăstirea “Toţi Sfinţii(Paraclisul Mitropolitan)

Egumen/Stareţ
Monahia Miriam Link

Istoric

Una dintre cele mai bogate şi valoroase game de cioplituri în lemn din toată ţara se găseşte în partea de nord a Olteniei, în judeţul Gorj. Biserica din lemn cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din curtea Catedralei mitropolitane din Craiova a fost strămutată în anul 1976 din comuna Comăneşti, în timpul arhipăstoririi la Craiova a patriarhului Teoctist.

A fost restaurată, iar astăzi este paraclis mitropolitan. Adăposteşte părticele din moaştele Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului, Sfânta Cuvioasă Alexandra şi Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul. Beneficiază de o pictură impresionantă pe un fond verde-albăstrui, reprezentările sfinţilor fiind deosebit de expresive, predominând culorile alb, auriu, verde şi roşu.

În continuarea Văii Jiului, cunoscută pentru istoria şi monumentele sale, se întinde comuna Comăneşti, pe aria căreia se află mai multe biserici din lemn, printre care şi biserica din satul Tălpăşeşti, ridicată pe la anii 1780 şi strămutată în 1975 în curtea Catedralei mitropolitane din Craiova, în timpul arhipăstoririi la Craiova a patriarhului Teoctist. Ea face parte din cele 150 de biserici de lemn existente pe aria judeţului Gorj şi este trecută pe lista Monumentelor Istorice din România.

Înainte de a fi strămutată din satul Tălpăşeşti la Craiova, Biserica „Toţi Sfinţii“ a îndeplinit rolul de biserică de enorie. Este ctitorită de monahul Daniil, vieţuitor al mănăstirii Tismana, originar din satul Tălpăşeşti. Nu se ştie cu exactitate data construcţiei, însă însemnările de pe cărţile de cult ale bisericii arată cum că biserica ar fi fost dată în folosinţa cultului în anul 1785, atunci când Drăghici Boca, numele de mirean al monahului Daniil de la Tismana împreună cu alţi locuitori ai satului cumpărau un Ohtoih mic, donându-l „la biserica de la Tălpăşeşti cu hramul „Tuturor Sfinţilor“. Tot în acest sens există ca mărturie o inscripţie de pe o icoană, care face parte din zestrea iniţială a bisericii. Aşadar, construcţia bisericii poate fi localizată între anii 1780-1785.

La sfârşitul anului 1821, a fost prădată de armatele turceşti care veniseră aici ca să înnăbuşe revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Acum au fost furate numeroase obiecte de cult. În toamna anului următor, biserica va fi restaurată prin purtarea de grijă a localnicilor de aici şi a restauratorilor: Ciauşi Matei Corneanu şi Constantin Chilea.

În anul 1860, Biserica „Toţi Sfinţii“ din satul Tălpăşeşti a cunoscut transformări importante, fiind restaurată în totalitate de meşterul zugrav „Dimitrie ot Corneşti“, cunoscut în zonă pentru că restaurase mai multe lăcaşuri de cult. Astfel, bisericii i-au fost schimbate acoperişul, precum şi zugrăveala interioară şi exterioară care a fost refăcută în tempera.

Din anul 1894, interesul localnicilor pentru bisericuţa de lemn a scăzut, deoarece în sat a început construirea unei biserici noi, din zid, care în 1905 a fost dată în folosinţa cultului. Din acest an, biserica de lemn a fost părăsită, iar cu vremea s-a degradat. Ca o soluţie la aceasta problemă, Arhiepiscopia Craiovei a hotărât strămutarea bisericii din Tălpăşeştii Gorjului, la Craiova, în curtea Arhiepiscopiei. Lucrările de strămutare au fost coordonate de patriarhul Teoctist, arhipăstorul Olteniei din acea perioadă, care a obţinut cu greu aprobările autorităţilor locale pentru această acţiune. În anul 1975, biserica a fost adusă în curtea Arhiepiscopiei, iar în anul 1976 lucrările de reasamblare au fost duse la bun sfârşit. La acţiunea de remontare a elementelor de lemn au participat specialişti, elevi ai Seminarului Teologic din Craiova, meşteri lemnari din satul Tălpăşeşti, personalul Arhiepiscopiei etc. „IPS Teoctist, care a venit la conducerea Mitropoliei Olteniei în 1972, a găsit de cuviinţă ca pe terenul din curtea Mitropoliei să fie aşezată o biserică de lemn pentru a completa şi contrasta cu complexul de clădiri din cadrul Arhiepiscopiei, construite într-un stil mai nou. A mers în Protoieria Gorjului şi, luând legătura cu părintele protopop, a descoperit că în satul Tălpăşeşti era o biserică veche de lemn, aflată într-o stare foarte proastă. După ce a obţinut cu greu aprobările autorităţilor locale, împreună cu credincioşii de aici şi cu câţiva specialişti au dezasamblat-o pentru a o aduce în curtea Mitropoliei. Ea a fost dezasamblată cu ajutorul a două persoane din localitate, cunoscătoare a meşteşugului lemnului“, ne-a spus pr. prof. Constantin Popescu, directorul Seminarului Teologic din Craiova, care a participat activ la această acţiune.

În prezent, Bisericuţa „Toţi Sfinţii“ se constituie ca un grăitor exemplu în acţiunea de păstrare şi conservare a patrimoniului naţional. A devenit paraclis mitropolitan o dată cu terminatrea lucrărilor de reansamblare şi reconsolidare din anul 1976.

Ea se află în grija Mitropoliei Olteniei, fiind locul unde arhiereul săvârşeşte de foarte multe ori slujba Vecerniei, seara, iar dimineaţa Sfânta Liturghie. Paraclisul are program zilnic, răspunsurile la strană fiind date de cântăreţii Catedralei mitropolitane.

Paraclisul „Toţi Sfinţii“ se află în mijlocul unui spaţiu verde, fiind pusă în lumină de contrastul cu clădirile noi ce o înconjoară. Şi datorită acestui fapt, paraclisul atrage uşor atenţia credincioşilor.

În anul 2003, o delegaţie a Mitropoliei Olteniei, în frunte cu ieromonahul Grigorie Sandu, aducea din pravoslavnica Rusie la paraclisul mitropolitan părticele din moaştele a trei sfinţi: Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului, Sfânta Cuvioasă Alexandra şi Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul. Acestea sunt aşezate la loc de cinste în paraclis, într-o frumoasă raclă la care se pot închina cei ce vizitează biserica.

Elevanţa şi plasticitatea arhitecturală a paraclisului „Toţi Sfinţii“ rezultă din ansamblul pe care-l dă atât forma ei care a rămas nemodificată, cât şi din podoabele de la interior: icoane, decoraţiuni, simboluri scluptate. Elementul esenţial îl constituie turla-clopotniţă dispusă pe pronaos şi construită din scânduri; prevăzută cu un acoperiş propriu din şindrilă de brad.

Monumentul este construit dintr-un singur material, lemnul (stejar 80%, salcâm şi brad) cu ajutorul căruia s-au putut modela foarte uşor elementele principale ale construcţiei: bolţi, căpriori, pereţi, stâlpi, catapeteasmă, icoane etc. Valoarea spaţiului este dată de decorul pictat şi sculptat, elemente ce oferă o deosebită stare de echilibru şi linişte pentru cei ce pătrund în interiorul sfântului lăcaş. Faţada cu pridvor leagă foarte bine arhitectura paraclisului de cea a caselor ţărăneşti din zona Gorjului.

Este împodobită de o pictură impresionantă pe un fond verde-albăstrui, reprezentările sfinţilor fiind deosebit de expresive, predominând culorile: alb, auriu, verde şi roşu. În prezent, în partea de nord a naosului se mai cunosc chipurile a trei sfinţi, dintre care s-a putut identifica doar chipul Sfântul Trifon, iar în altar se păstrează foarte bine chipurile Sfinţilor Trei Ierarhi: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul.

Din patrimoniul iniţial se mai păstrează patru icoane, toate realizate de acelaşi meşter zugrav: Deisis, Sfântul Nicolae şi Arhanghelul Mihail, în două ipostaze. Valoarea artistică a primei icoane este dublată de cea documentară, pe ea fiind notat, în partea de stângă de jos, anul după care specialiştii au stabilit data de ctitorie a monumentului(1780).

Cu timpul, zestrea paraclisului „Toţi Sfinţii“ s-a îmbogăţit cu peste 100 de icoane realizate de meşteri zugravi renumiţi: Ion Manta, Constantin Zugravul, Matei Zugravul sau de penelul atât de priceput a lui Chiriţă Zugravul. Interiorul bisericii este marcat de prezenţa tâmplei pictate, care poartă pecetea preotului artist „Dumitru ot Cotneşti Zugravu 1860, aprilie 9“, aşa cum apare imprimat pe uşa diaconească din dreapta.

3. Mănăstirea Cârcea

Egumen/Stareţ
Monahia Eleodora Cristofir
Tel. 0742.202.409

Hram
Sf. Antonie cel Mare
Intrarea în Bisercă a Maicii Domnului
Sfânta Treime – paraclisul

Istoric

Tradiţia orală spune că aici, cu secole în urmă, a fost un aşezământ monahal pentru călugări. Există chiar o cruce mare din piatră cu inscripţii chirilice, la 15 m de altarul actualei biserici care atestă că în acest loc a existat, cu secole în urmă, un locaş monahal. Bătrânii satului spun că, pe vremuri, luau apă din „fântâna călugărilor“, iar la 500 m sud-est de mănăstire este un deal numit „la călugări“ unde acum este un cimitir şi o mică biserică.

Temelia actualei mănăstiri Cârcea s-a turnat cu patruzeci de ani în urmă de către familia Cristofir, dar vremurile neprielnice din perioada comunistă au împiedicat ridicarea ei.

După revoluţia din 1989, la cererea credincioşilor, inclusiv a familiei Cristofir, ÎPS Mitropolit Nestor Vornicescu a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea mănăstirii.

Din râvnă pentru Dumnezeu, familia Cristofir (Ioachim şi soţia sa) a donat întreaga avere strămoşească pentru construirea mănăstirii. Dumnealor provin din familii de preoţi. Din aceste familii se trag şi unii călugări de la mănăstirea Popânzăleşti. În prezent, familia Cristofir face parte din obştea monahală de la Maglavit şi Cârcea. Maica stareţă care a venit de la mănăstirea Tismana la Cârcea este fiica acestei familii. Cu multă râvnă şi osteneală a reuşit să construiască biserica din zid şi unele clădiri pentru chilii şi să înjghebeze o obşte cu 10 vieţuitoare.

4. Mănăstirea Jitianu

Manastirea Jitianu

Egumen/Stareţ
Ierom. Nifon Văcăruş
Tel.0768.920.624
Tel.: 0251.426.449

www.manastireajitianu.ro


Hram
Sf. Mare Mucenic Dimitrie
Sfântul Prooroc Ilie

Istoric

După tradiţie, aici a fost o bisericuţă din lemn ridicată de Mircea cel Bătrân, ca mulţumire a victoriei de la Rovine şi în memoria celor căzuţi acolo. In documente apare la începutul secolului al XVI-lea, înainte de zidirea locaşului actual, care a avut loc între anii 1654-1658. Este a doua biserică de piatră, ca vechime, din ţinutul Craiovei. În sprijinul afirmaţiei că mănăstirea a existat la începutul secolului al XVI-lea sunt mai multe documente. Exemplu: la 6 iunie 1607, satul Jimnic de lângă mănăstire este vândut marelui ban Preda Buzescu pentru douăzeci de mii de aspri, care sunt dăruiţi aşezământului. La 8 oct. 1612, Maria Stolniceasca dă o carte mănăstirii Jitianu ce este metoc la sfinţitul Pavel de la Sfetagora, prin care îi dăruieşte un sălaş de ţigani. Istoricul Nicolae Iorga îl menţionează în „Inscripţii“, ca fondator al mănăstirii vechi de la începutul secolului al XVI-lea, pe stolnicul Jiţianu. Cercetând documentele, s-a constatat că încă din 12 mai 1613 mănăstirea Jiţianu avea peste jumătate din satul Jimnic, iar la 7 noiembrie 1616, Alexandru Ilieş Voievod scuteşte de dări şi impozite Jimnicu, partea mănăstirii Jiţianu. La 16 aprilie 1625, mănăstirea Coşuna vinde mănăstirii Jiţianu funia de pământ cu opt mii de aspri galbeni. Gr. Bulat, într-un articol publicat în revista „Mitropoliei Olteniei“, afirmă că întemeietorii mănăstirii sunt boierii Craioveşti-Bunoveţi (Barbu, Pârvu şi Daniel), care au înălţat zidire din îndemnul evlaviei şi al apărării împotriva urgiilor otomane. Aşa se explică şi faptul că în continuare a fost luată în îngrijire ctitoricească de urmaşii Craioveştilor: Radu Vodă Şerban, Constantin Vodă Brâncoveanu şi chiar de Ştefan Cantacuzino. Mai înainte de 1628, mănăstirea Jiţianu se afla închinată mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos. Din alte documente rezultă că înainte de doamna Bălaşa, se găsesc menţionaţi drept ctitori ai locaşului boierii Bengeşti şi Maria din Obede, ale căror oseminte au fost îngropate la mănăstire.
Actuala mănăstire, construită între anii 1654-1658, a fost zidită în parte de doamna Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Basarab Cârnu. A fost terminată în 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfetagora şi de Petru Obedeanu, mare armaş. Tot atunci au fost zugrăvite tinda şi chiliile, după cum arată inscripţia din 1731. Arhimandritul Dorotei Craioveanul face şi el reparaţii bisericii în 1812. Alte reparaţii s-au făcut prin 1856, când a fost restaurată şi pictura despre care nu există alte date.

După secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, la Jiţianu n-a mai fost viaţă monahală. A rămas ca biserică parohială a satului Balta Verde, până în anul 1914, când a fost închisă pentru că ajunsese într-o stare avansată de degradare.

Între 1864-1873, în fosta mănăstire a funcţionat o şcoală de agricultură, care a fost mutată la Herăstrău-Bucureşti.

În anii 1925-1932, Comisia Monumentelor Istorice, ajutată şi de credincioşii dimprejur, a reparat biserica, fără a-i aduce modificări esenţiale.
După 1939, mănăstirea a fost locuită de maici. Acestea au construit chiliile actuale, şi-au înfiinţat ateliere de ţesătorie, cusături şi covoare. În continuare au fost ridicate şi construcţiile gospodăreşti.

5. Mănăstirea Maglavit

Egumen/Stareţ
Monahia Mărgineanu Maria
Tel.: 0763.513.626

Hram
Izvorul Tămăduirii
Naşterea Maicii Domnului

Istoric

După Revoluţia din 1989, la 17 august 1990, la dorinţa credincioşilor, Mitropolia Olteniei reînfiinţează mănăstirea, începută în 1936. Păstoria a fost încredinţată Arhimandritului Policarp Sidor. În zonă n-a fost în trecut viaţă monahală, dar după întâmplările lui Petrache Lupu s-au aşezat aici caţiva călugări, iar pe malul Dunării – o mică obşte de călugăriţe. Aici, la „buturugă“, unde a început să slujească un călugăr, era şi un stareţ cu numele de Nicanor. Tot atunci, a început construirea unei mari biserici cu scopul de a perpetua mesajul Maglavitului şi a îl răspândi. Biserica mare din zid de cărămidă a fost plănuită şi proiectată pe piloni pentru a fi ferită de apele Dunării.

In prezent, datorită construirii unui dig, apa nu mai ameninţă biserica. Ridicarea bisericii a început în 1936 şi s-a continuat, dar în mai mică măsură, până în 1940.

După 1990, s-a închis subsolul şi parterul cu cărămidă, constituindu-se astfel locul pentru slujbe.

6. Mănăstirea Popânzăleşti

Egumen/Stareţ

Monahia Steliana Maţea

Tel. 0251.456.572

Hram
Sfântul Ierarh Calinic – biserica mare
Sfântul Ierarh Nicolae – paraclisul

Istoric

Prima construcţie datează din 1678, ctitorită de logofătul Ioan Hamza şi de fiii săi, la hotarul Vârtopului. Locaşul a fost închinat Episcopiei Râmnicului. Logofătul Ioan Hamza a fost de loc din Popânzăleşti, iar la bătrâneţe s-a călugărit. Legenda spune că logofătul a fost haiduc şi spovedindu-se unui monah, acesta 1-a sfătuit ca din sumele luate să construiască un locaş. Nu se ştie cât a durat biserica lui Ioan Hamza, dar în 1799 Arhimandritul Metodie de la Râmnic construieşte un alt locaş tot din lemn, acoperit cu şindrilă şi care durează până în 1853. În 1853, Ieromonahul Lavrentie, trimis aici de Episcopul Calinic de la Râmnic, îşi propune să construiască un nou locaş. Biserica deţinea o suprafaţă de câteva sute de ha pădure, teren arabil (pădurea era în partea de răsărit a locaşului) şi două corpuri de casă în Craiova, donate de credincioasele Ecaterina şi Maria. Ieromonahul vinde casele şi confecţionează cărămizi pentru construcţia noii biserici. Este ajutat de Grigore Dimitriu şi de soţia sa, Stanca din Craiova. Clădirea a fost terminată la 20 iulie 1853.

7. Mănăstirea Sadova

Egumen/Stareţ
Ierom. Moise Pahomie
Tel.: 0746.905.148

Hram
Sf. Ierarh Nicolae

Istoric

La început, a fost o biserică din lemn a boierilor Craioveşti, construită în jurul anilor 1520. Actuala biserică ridicată de domnitorul Matei Basarab, din zid gros de cărămidă, s-a început în 1632 şi s-a terminat la 26 august 1633. Legenda spune că Matei Basarab a dus lupte cu turcii la Schela Ciobanului, în zona Bechet, acolo unde Jiul îşi varsă apele în Dunăre. Pierzând în două rânduri şi ajungând cu armatele la Sadova, dă de biserica din lemn şi se roagă la icoana Sfântului Nicolae promiţând că, în cazul obţinerii victoriei împotriva turcilor, va ridica drept recunoştinţă o mare biserică din zid. Câştigând lupta ce-a urmat cu turcii la 26 august 1632, începe construcţia actualei biserici promisă lui Dumnezeu înaintea luptei. După ce devine domn prin plata regulată a tributului la care s-au adăugat şi diferite daruri care întreceau în valoare tributul respectiv, Matei Basarab şi-a asigurat o domnie liniştită din partea turcilor. Dar de numele lui Matei Basarab şi al soţiei sale, Elena, sunt legate construcţia mai multor biserici şi mănăstiri, ca: biserica Sărindari şi mănăstirea Plumbuita, ambele din Bucureşti, mănăstirea Căldăruşani din Ilfov, Măxineni (judeţul Brăila), Govora şi Arnota (unde şi este înmormântat) din Vâlcea, precum şi renovarea unor biserici şi mănăstiri, ca Bistriţa (judeţul Vâlcea). Biserica mănăstirii Sadova a fost renovată după anul 1900 şi în 1904 a fost resfinţită în prezenţa primului rege al României, Carol I.

Din portretistica picturii bisericii s-a conchis că mănăstirea a fost populată cu călugări. În 1959 avea obşte de călugăriţe, acestea fiind obligate să părăsească mănăstirea în urma apariţiei decretului 410. În continuare, a fost folosită ca biserică de mir. După revoluţie, a fost reînfiinţată mănăstirea şi populată (1992) cu maici care întreţin aici viaţa duhovnicească până în iulie 1994, când Arhiepiscopia Craiovei hotărăşte ca mănăstirea să revină la obştea de călugări şi-1 numeşte pentru păstorirea ei pe Protosinghelul Nestor Bolea.

8. Mănăstirea Sfântul Gheorghe” Prisaca

Egumen/Stareţ
Ierom. Grigorie Sandu
Tel.: 0754.031.852

Hram
Sf. Mare Mucenic Gheorghe
Acoperământul Maicii Domnului

Istoric

Bisericuţa este ctitorită în 1950 de fostul Mitropolit al Olteniei, Firmilian (+ 1972). Este o clădire mică, din zid de cărămidă, care are altar, naos şi pridvor închis. Catapeteasma este din lemn sculptat. Naosul este luminat de o fereastră largă pe partea nordică, iar pridvorul de câte două ferestre pe fiecare parte a zidurilor şi alte două în faţă (vest), la intrare.